Noi tensiuni la Mercedes: Hamilton, suspectat că a influenţat FIA să investigheze turul de pole position al lui Rosberg
Lewis Hamilton a negat că a influenţat decizia FIA de a investiga turul de pole position stabilit de Nico Rosberg în calificările din Ungaria într-un moment în care steagurile galbene erau fluturate.
Lewis Hamilton a ratat oportunitatea de a-şi îmbunătăţi timpul din calificările de la Hungaroring din cauza unui accident în care a fost implicat Fernando Alonso, însă Nico Rosberg a putut concura aproape de viteza maximă şi a obţinut pole position-ul.
Iniţial, germanul nici măcar nu a fost investigat pentru o posibilă încălcare a regulamentului care prevede că pilotul trebuie să încetinească în zona aflată sub steag galben, însă ulterior a decis să lanseze o analiză la peste 3 ore după finalul sesiunii.
Ulterior, presa internaţională a descoperit că Hamilton a purtat o conversaţie cu Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, înainte de lansarea investigaţiei, element care a trezit suspiciuni că britanicul a influenţat forul mondial.
Cu toate acestea, Hamilton susţine că doar a cerut opinia lui Whiting cu privire la modul în care piloţii pot concura sub steag galben fără să fie penalizaţi.
"Nu cred că am influenţat investigaţia comisarilor. Am vorbit cu Whiting pentru a obţine o clarificare. Este important să ştim dacă sâmbătă s-a creat un precedent. A spus că se va gândi la asta. Dacă facem acelaşi lucru în cursa următoare, vom fi penalizaţi? Toţi trebuie să ştim asta", a declarat britanicul.
În cele din urmă, comisarii au ajuns la concluzia că Rosberg a redus semnificativ viteza în virajul 8, pe baza datelor de telemetrie furnizate de Mercedes.
Via Motorsport
-
humi, luni, 25.07.2016 22:19
Mare om, mare caracter! Un adevărat Liviu Luca al pilotilorpiloților din F1, cum s-a gândit el la viitoarele acțiuni ale piloților . Cât de frustrat este dacă apelează la asemenea strategii contra unui coleg care nici măcar nu-i mare pilot....
-
Zifi, luni, 25.07.2016 22:33
Se vede clar cine este favoritul teamului Mercedes. Din punctul meu de vedere, Hamilton nici daca va castiga inca 2 titluri la rand cu aceasta echipa tot nu va fi favorizat in dauna lui Rosberg. Cred ca ar cam fi timpul sa-si caute o alta echipa, insa un lucru este cert, cu ce monopost are Mercedes la ora actuala, pana si Kvjat il bate pe Rosb, sa numai zic de cei din top 10. Este prea evidenta protectia unora cand vine vorba de "neamt", insa un lucru este cert, Hamilton este un spin prea ascutit in coasta celor care conduc aceast team. Si inca un lucru, daca pana acum Rosberg statea "linistit" la umbra avantajului fata de Ham, de acum incolo va avea ochii injectati cand se va urca in cockpit si il va vedea pe Ham in fata.
-
kim_vl, luni, 25.07.2016 23:02
Bai, eu nu va inteleg pe astia care bateti campii ca o echipa isi favorizeaza un pilot in defavoarea coechipierului. Cel putin nu vad de ce ai favoriza pilotul mai slab (de ex. Rosberg) in defavoarea celui mai bun (de ex.Hamilton). Cand a venit Hamilton in echipa se stia ca e/va fi mai bun decat Rosberg. Interesul echipei e, in primul rand, a castige puncte la constructori. Asa vin cei mai multi bani, din puncte, din reclama s.a.m.d. Restul e cancan.
-
@zifi, marţi, 26.07.2016 00:37
Te-ai uitat la timpii de schimabre a pneurilor Mercedes? Doar atat.
-
Shark, marţi, 26.07.2016 03:51
Oare Rosberg punea ceva intrebari daca se intampla invers ?....???hmm....
-
@Zifi, marţi, 26.07.2016 07:33
1. Favoritul team-ului mercedes este Hamilton. 2. Hamilton este mai rapid decat Rosberg cu cca 0.1 - 0.2 s pe tur. Stii ce inseamna asta ? Un clipit. acest lucru depinde de stilul de pilotaj al feiecaruia. 3. In timpul cursei in cazul unui posibil acrosaj cu Hamilton, Rosberg a cautat mai mereu sa evite contactul. Hamilton ar calca-o si pe ma-sa. 4. Rosberg e cerebral si inteligent. Hamilton are piciorul greu si e un monument de prostie. In concluzie, amandoi au plusuri si lipsuri dar n-as spune niciodata ca Hamilton este cu mult peste Rosberg. Dimpotriva...
-
JJ, marţi, 26.07.2016 08:31
Conteaza si originile, de unde te tragi, ce educatie ai primit. Te uiti la Ham, apoi te uiti la Rosberg. Diferentele sunt enorme. Se vad peste tot. Unul e elegant, rafinat, celalalt poarta lanturi. La ce te poti astepta?!
-
JugaruGabi, marţi, 26.07.2016 08:51
Chiar daca ar fi adevarata supozitia precum Hamilton ar fi "parat" coechipierul, nu ar fi recunoscut nici intr-un milion de ani. Nimeni nu ar fi recunoscut acest aspect intrucat poate destabiliza echipa. Ca as nu spunem ca mai mult ca sigur sunt anumite paragrafe din contracte care ar putea amenda aceste tipuri de actiuni. Nu cred ca Hamilton ar face asa ceva. Indiferent de ce fel de caracter ar avea.
-
Gino, marţi, 26.07.2016 09:33
Hamilton n-are caracter. E zero. Numai ca in F1 conteaza altceva. E rapid, are cea mai buna masina. Nu stiu pentru cat timp. Daca va continua pe linia asta nu-l vad in 2017 la Mercedes. Ar trebui sa le fie mult mai recunoscator nemtilor de la Mercedes pentru cadourile primite(2 titluri).
-
ZZZ, marţi, 26.07.2016 10:04
Eu cred ca userul care a spus ca Rosberg a cautat mai mereu sa evite acrosajul a uitat de incidentele de la Spa de anul trecut sau de Barcelona si Silverstone de anul asta ..Pana si Stevie Wonder ar fi putut sa vada cine a acrosat sau nu..E comica si declaratia celui care vorbeste de rafinment ,educatie si la purtatul lanturilor:))
-
ZZZ, marţi, 26.07.2016 10:09
Off topic -Soacra lui Bernie a fost rapita in Brazilia..
-
TITI F1, marţi, 26.07.2016 10:10
@Gino, Un monopost de F1 din ziua de azi este ca un PC care ruleaza o aplicatie complexa. Vezi tu, degeaba ai PC ultra performant daca la elaborarea aplicatiei nu ai stiut ce sa le ceri programatorilor sa execute acea aplicatie. Asa si in cazul lui Hamilton, a primit cadou o super masina, dar poate a stiut si el ce sa le ceara inginerilor si in plus te-as ruga sa te uiti in timpul cursei la imaginile on-bord de pe masina lui si vei observa lejeritatea cu care Hamilton isi conduce "cadourile" si cum le inscrie pe viraje, iar mai nou in Ungaria isi permite luxul sa-si saluta colegii intarziati de pe pista.
-
@titi, marţi, 26.07.2016 11:59
Oricare dintre actualii piloti din grila, cel putin primii 10, ajung campioni cu masina aia. Terminati odata cu prostiile cat si ce dezvolta Hamilton. Am vazut la Mclaren ce-a dezvoltat. La Mercedes a dezvoltat Rosberg cu Schumacher. Cand a ajuns el acolo masina era deja rapida.. Cum spunea cineva, da a primit cadou o supermasina. Daca ramanea la Mclaren nu mai pupa el titluri.
-
TITI F1, marţi, 26.07.2016 12:14
Hamilton a ajuns la Merc in ianuarie 2013, campionatul l-a castigat la sfarsitul anului 2014, Ce au dezvoltat Nicu cu Sumu- o caruta, ii bateau aia cu sucurile mereu.
-
Unu, marţi, 26.07.2016 12:22
Cum poti sa zici ca Rosberg este pilot slab, il bate oricine, nu are stofa de pilot si tot felul de aberatii cand l-a batut chiar si pe marele Schumacher, ok a revenit dupa o pauza dar totusi l-a batut evident si nu un an ci 3.
-
octav71, marţi, 26.07.2016 12:53
"In cele din urmă, comisarii au ajuns la concluzia că Rosberg a redus semnificativ viteza în virajul 8, pe baza datelor de telemetrie furnizate de Mercedes." - asta este fals tare. Daca reducea viteza, asa cum scrie la regulament, nu mai facea timp de pole. Dar deh, uneori trebuie sa cistige unii, alteori altii! Circul F1. Intrebare: cine si cand a dat dovada de caracter in F1? Echipa sau pilot! Ferrari, McLaren, Williams, Renault, Benetton, Mercedes AMG, RedBull. Despre piloti nu scriu, pentru ca unii nu mai sunt printre noi.
-
ZZZ, marţi, 26.07.2016 13:30
A dezvoltat Schumacher monopostul Mercedes de l-a mancat..Cat a fost la mercedes acestia erau in groapa.Mai terminati cu tampeniile astea despre pilotul care dezvolta monopostul.Toata treaba e facuta de ingineri si de catre cel care furnizeaza motorul
-
@Titif1, marţi, 26.07.2016 13:32
Daca iti aduci aminte Mercedes in 2013 imparteau pole-urile cu Red Bull. Aveau acea problema cu uzura prematura a pneurilor. Asta voiam sa-ti spun, masina deja era rapida. In cursa insa era altceva. Si nu cred ca Ham a rezolvat problema asta venind la Mercedes. Daca nu venea titlurile se duceau la Rosberg.
-
GabyZ, marţi, 26.07.2016 14:03
Lui Hamilton ii trebuie un Vettel. Si atunci sa vezi circ.
-
JugaruGabi, marţi, 26.07.2016 15:12
@Gino: Ce conteaza caracterul pilotului? Te uiti la cursa sau la caracter? Nu il suport deloc pe Hamilton, dar la ora actuala scoate untul din monopostul ala si ataca de fiecare data cand e in spatele lui Rosberg. Neamtul nu face asta si nu inteleg deloc de ce! @ZZZ: La Barcelona NU a avut nicio vina Rosberg, Hamilton a fost cel incapatanat sa treaca pe unde clar nu avea cum - nu te astepta ca cel cu care te bati la titlu sa iti faca loc sa treci, asa tam-nesam. De altfel manevra lui Rosberg de apararea a fost singulara... nu a schimbat trasa. Mai uitati-va o data si scapati de obsesia si ura impotriva lui. In Canada si Austria (Austria, nu Silverstone) Rosberg a procedat total prostesc si si-a meritat problemele. La Spa 2014 nu pot sa comentez. Nu s-a facut nimic public cu privire la incident, dar nu cred ca l-a lovit intentionat pe britanic, insa a fost greseala lui. @TitiF1, adevarul e ca Hamilton a prins momentul propice. In 2010 si 2011 Mercedesul ridica usor capul in anumite curse prin ambii piloti. Atat Schumacher, cat si Rosberg, dar se pierdeau pe drum din cauza degradarii rapide a pneurilor. In 2012 Mercedesul nu a fost rapid deloc - a facut performanta mare prin locul 1 ocupat la Monaco in calificari (retrogradat insa Schumacher cu 5 locuri in urma accidentului cu o etapa inainte) si locul 3 obtinut tot de el la Valencia, in urma acrosajului dintre Maldonado si Hamilton. Mi se pare ca si Rosberg a avut o victorie in China, nu sunt sigur insa. In rest, sezonul lor a fost dezamagitor complet, fiind loviti de foarte multe probleme cu transmisiile si uzura prematura a pneurilor. In 2014 s-a schimbat regulamentul si Mercedes a fost marea castigatoare cu noile motoare. @ZZZ (iar): E usor sa spui ca pilotii nu dezvolta nimic, dar in acelasi timp s-ar putea sa te si inseli .. a fost dezvoltat destul de mult monopostul, astfel ca in 2013 sa fie oarecum competititv. Degeaba dezvolti monopostul, daca pilotul pe care il ai nu suporta setarile pe care i le faci sau nu se intelege cu monopostul. Fiecare are stilul lui de pilotaj si isi seteaza masina cum simte el ca merge mai bine. Nu mai subminati pilotii vechi, nu stiti care a fost scopul Mercedes cand l-a adus pe Schumi in 2009. Ce avea el in plan, era altceva. Asta a fost dezamagirea lui, cand a si decis sa plece din Formula 1 din nou. Nu a cautat alte echipe ceea ce ma face sa cred ca dorea sa mai arate ca poate lua un titlu cu Mercedesul revenit in F1 si sa se retraga. Asta e doar parerea mea, nu sunt sigur ca asta a vrut Schumacher.
-
ZZZ, marţi, 26.07.2016 16:38
@ jupanugabi...Ai dreptate in ceea ce priveste incidentul de ls Barcelona..Cu mentiunea ca ambii piloti au avut vina lor..Cat priveste dezvoltarea monopostului de catre pilot nu ti dau dreptate..Exemplul cel mai recent a fost RBR in perioada lor de dominatie..
Citeste si
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
-
F1 TOP | luni, 4 noiembrieFormula 1: Max Verstappen, victorie spectaculoasă în Brazilia. Alpine, pe podiumMax Verstappen a câștigat Marele Premiu de la Sao Paulo într-un mod spectaculos. Triplul campion mondial este acum la un pas de cel de-al patrulea său titlu mondial, după ce rivalul său principal, Lando Norris a încheiat pe locul 6. Surpriza cursei a fost un dublu podium pentru piloții Alpine. Citeste tot
-
F1 TOP | vineri, 1 noiembrieFormula 1: Oliver Bearman îl va înlocui pe Kevin Magnussen pentru cursa de sprint din BraziliaOliver Bearman îl va înlocui pe Kevin Magnussen la Haas pentru sesiunile de vineri și pentru cursa de sprint de sâmbătă. Pilotul britanic va concura pentru a 3-a oară ca rezervă în acest sezon. Citeste tot
-
F1 TOP | luni, 28 octombrieFormula 1: Carlos Sainz, victorie în Mexic. Dublă penalizare pentru Max VerstappenCarlos Sainz a câștigat Marele Premiu al orașului Mexico City. Lando Norris a terminat pe locul 2, în fața lui Charles Leclerc, în timp ce Max Verstappen a primit două penalizări pentru pilotaj agresiv. Citeste tot
-
F1 TOP | luni, 21 octombrieFormula 1: Charles Leclerc, victorie în SUA. Penalizare pentru Lando NorrisCharles Leclerc a câștigat Marele Premiu al Statelor Unite și a condus o dublă Ferrari, cu Carlos Sainz Jr pe locul 2. Pe podium a urcat și Max Verstappen, după o penalizare primită de rivalul său la titlu, Lando Norris. Citeste tot
Unde sunt tensiunile? Ca nici pilotii si nici team-ul n-au declarat nimic..