Nokian sparge tăcerea: "Multe dintre testele comparative de anvelope au fost manipulate încă din anii '80"

Publicat luni, 14.03.2016 11:25 de Mircea Meşter

Finlandezii de la Nokian susțin că există o practică a producătorilor de anvelope de a trimite la teste anvelope "dopate", mai bune decât cele care se găsesc în magazine. "Toți producătorii au făcut asta, implicit noi, însă suntem mândri că ieșim în față și cerem rezolvarea acestei probleme în numele consumatorilor".

EDIT 14.03.2016, ora 16:50: au fost adăugată reacția Michelin.

Scandalul Dieselgate. în care Volkswagen a căzut victimă propriilor metode de manipulare a testelor de emisii și consum, dă naștere unui val de mărturisiri care au rolul de a curăța industria auto. Iar pe această listă se înscriu acum și producătorii de anvelope, care recunosc - prin declarațiile finlandezilor de la Nokian - că o parte din testele de anvelope considerate repere începând cu anii '80 au avut rezultate manipulate de faptul că producătorii trimiteau pentru testare pneuri mai peformante decât cele care urmau să iasă pe piață.

"Pentru că ne aflăm într-o perioadă a curățării industriei auto, vrem să ne destăinuim și să anunțăm că multe dintre testele comparative între anvelope efectuate în ultimii 40 de ani au avut rezultate finale manipulate. Este o chestiune generală la nivel de industrie, pentru că producătorii, reporterii și casele editoriale au un interes financiar în ceea ce privește rezultatele testelor efectuate de revistele auto. Aceste rezultate sunt utilizate la promovarea vânzărilor de anvelope și au un efect și asupra vânzărilor revistelor", au declarat oficialii Nokian într-o conferință de presă care a avut loc la Ivalo, Finlanda, acolo unde producătorul scandinav de anvelope deține un centru independent de testare.

Un "secret public" al producătorilor de anvelope

Cum se efectua manipularea? "De-a lungul anilor, colaborarea dintre producătorii de anvelope, testeri și casele editoriale a devenit coruptă. Au existat cazuri foarte clare de fraudă sau suspiciuni serioase la nivelul testelor. Din ceea ce cunoaștem noi, manipularea testelor comparative ale revistelor auto datează încă din anii '80. Producătorii, care uneori sponsorizează deschis astfel de teste punând la dispoziție centrele lor de testare și oferind personal anvelopele, trimit uneori pneuri care nu vor ieși niciodată pe piață în forma respectivă. Poate fi vorba de pneuri la care s-a renunțat în final în faza de dezvoltare pentru că ar fi fost foarte scumpe. Ele oferă performanțe mai bune decât cele pe care le pot cumpăra clienții, dar nu ajung niciodată în magazine", au declarat oficialii Nokian.

Nokian nu a oferit nici exemple de teste manipulate, nici alte nume de producători care au participat activ la acest tip de teste. Totuși, din afirmațiile oficialilor finlandezi reiese faptul că practica "anvelopelor dopate" este una generală la nivel de industrie.

De altfel, constructorul finlandez nu se ferește să afirme deschis că a participat activ la astfel de teste, susținând însă că este primul producător care a luat măsuri interne pentru ca acest tip de abordare să dispară din industrie. "Recunoaștem deschis că am utlizat metode greșite și ne cerem scuze pentru asta. Am început să facem pași înspre rezolvarea acestor probleme, începând cu logica noastră internă. Cerem însă transparență completă și un comportament etic în întreaga industrie, pentru că acest lucru este în interesul clienților. Clienții trebuie să aibă încredere în testele comparative de anvelope", confirmă Nokian.

"Testele ADAC au fost întotdeauna corecte"

Conform oficialilor mărcii finlandeze, toate anvelopele pe care Nokian le-a scos pe piață au fost sigure și de calitate superioară, iar etichetele obligatorii atașate anvelopelor au reflectat întotdeauna caracteristicile corecte ale acestora. De asemenea, există teste care nu au fost niciodată manipulate, cum ar fi cele semnate de germanii de la ADAC, care dețin propriul centru de testare și cumpărăm anvelopele pe care le testează de pe piața liberă. "Problemele apar când tu, ca producător, trimiți la teste anvelope care nu sunt conforme cu cele din magazin și nu declari asta în fața testerilor. Testele independente realizate fără ajutorul producătorilor de anvelope nu au avut însă aceste probleme, pentru că unii testeri - cum este ADAC - achiziționează pneurile din magazin înainte de testul în sine", spun oficialii finlandezi.

Reacția Michelin: "Nu am trișat niciodată!"

Atacul finlandezilor de la Nokian viza toți producătorii de anvelope, fără rezerve, însă prima companie care a reacționat pe cale oficială este Michelin, care susține într-un comunicat de presă că nu a produs sau conceput niciodată anvelope create special pentru teste realizate de media, de asociații auto sau de alte organizații. "Am conceput teste care pot fi reproduse și care reflectă condițiile de rulare în viața reală utilizând anvelope de producție. Michelin a fost întotdeauna o companie care a ținut să se asigure că toate condițiile necesare testării anvelopelor reprezintă condițiile pe care le întâlnesc clienții în utilizarea lor de zi cu zi", se arată în comunicatul mărcii franceze.

  • @AM, luni, 14.03.2016 12:42

    Asa da

  • mowgli, luni, 14.03.2016 13:00

    @Nokian, asa da.

  • @mowgli, luni, 14.03.2016 13:04

    asa nu

  • unckle, luni, 14.03.2016 13:10

    as fi de parere ca asa NU ... degeaba te apuci acu sa zici ca-ti pare rau ... tre sa te apuci sa dai nume si date si sa-ti faci singur dosar la protectia consuumatorului in fiecare tara in care ai vandut .. abordarea "am furat dar acum imi pare rau" nu ar trebui sa induca in mintea noastra ideea ca ar trebui sa fie iertati, nici ei, nici altii, ca altfel se duce draq si ce a mai ramas din societatea asta "civilizata" vestica.

  • tzenu_bmw, luni, 14.03.2016 13:37

    deci e clar.......toti fura si inseala in toate domeniile....ce sa mai credem?? ce sa mai cumparam??? Zicala cu clientu nostru...stapanu nostru e jalnica in zilele noastre... Interesant e scandalu Dieselgate care de 5-6 luni inca nu se finalizeaza...

  • iuliohir, luni, 14.03.2016 13:49

    Asta e ceva de genul: dragi romani, v-am furat vreo 26 de ani, dar sa stiti ca de acum ii mai dam in gat pe aia care fura ! Pe unii, din cand in cand, sa mai mananace si presa un os... Pe de alta parte, chiar daca au scos la vanzare cauciucuri mai slabe decat cele date in teste, fiecare dintre cumparator si-a facut idee (mai mult sau mai putin corecta) despre ce a cumparat. daca zice la teveu ca ceva e bun si mie nu imi place, e clar ca nu il cumpar. daca ofera altceva decat spun, o fac in primul rand pe barba vanzarilor lor. Si desigur, pe siguranta noastra...la noi nu prea conteaza, noi cumparam reesapate, sh-uri si all seasons.

  • Iulian, luni, 14.03.2016 14:19

    O firmă de avocatură din Helsinki, Turre Legal, consideră că orice persoană care a cumpărat anvelope Nokian pe parcursul ultimului deceniu ar putea fi eligibil pentru o despăgubire. Mai multe detalii în legătura cu ce despăgubiri poți primi dacă ai cumpărat anvelope Nokian: http://www.nexxon.ro/blog-anvelope/stiri/despagubire-anvelope-nokian/

  • IO, luni, 14.03.2016 14:32

    o metoda foarte buna este sa constati singur pe masina comportamentul anvelopelor, asta in cazul in care ai condus ceva la viata ta si ai experienta. sau intrebi soferi cu experienta, in nici un caz nu intrebi la vulcanizare,pentru ca cei care lucreaza acolo sunt influentati de faptul ca au primit o salopeta noua de la x marca,iar anvelopele cu care circula ei cel mai des sunt cele de bicicleta. Toti isi dau cu parerea, dar ei fac 2000 de km pe an in rest sunt in service iar tu esti pe sosea si te izbesti de parapeti.

  • Moldovean, luni, 14.03.2016 14:46

    Asta îmi explică de ce nu am văzut prea mari diferențe între anvelopele dintr-o categorie inferioară și cele din categorie superioară pe care le am.

  • vianu, luni, 14.03.2016 15:02

    acum inteleg de ce Logan s-a rasturnat in testul elanului facut de ADAC...folosisera anvelope cumparate de ei direct din magazin! daca esti copil de tzatza aproape ca ii crezi pe astia si corectitudinea lor intruchipata...

  • mog, luni, 14.03.2016 15:21

    ma indoiesc ca ADAC ar fi mama corectilor, daca te uiti in testele lor, primele 3 anvelope din top sunt nemtesti :)

  • raduvlase, luni, 14.03.2016 16:04

    De lăudat atitudinea celor de la Nokian, însă cu rezerve. Această iesire nu face decât să aducă cu sine o serie noua de întrebări: - de ce nu au ieșit să spună aceste lucruri atunci când au observat că se întâmplă? - de ce nu au anunțat autoritățile în domeniu despre aceste practici? - de ce nu nominalizează editurile care au făcut sau mai fac astfel de practici? - cum va acționa mai departe Nokian în această luptă a curățirii domeniului auto de aceste multe manipulări, minciuni și falsuri?

  • ScorpyonVAG, luni, 14.03.2016 18:34

    Daca si Finlandezii au inceput sa fenteze si inca, cu multi ani in urma, atunci pot sa spun ca toti sunt la fel. Urmeaza sa mai auzim pe parcurs niste gafe cu dovezi facute de japonezi si e gata treaba. Cu alte cuvinte, cand cumparati ceva, luati ce doriti, daca luati un telefon nu va uitati dupa teste de performanta, sau la anvelope dupa tabelele alea, deobicei incercati ceva nou la pret mic sau mediu si daca sunteti multumiti de produs, mergeti pe aceeasi gama pana simtiti ca nu mai sunteti satisfacuti si doriti sa treceti la altceva.

  • joe, luni, 14.03.2016 19:36

    Din experienta propie,utilizand anvelope Michelin,de iarna,noi, iar la cateva zile de temperaturi mai ridicate,ca asa i clima iarna,,mai intampini si temp de 18 grade, anvelopele s-au deformat! Ceea ce nu am patit de exemplu cu Dunllop..

  • vianu, luni, 14.03.2016 20:42

    eu am patit-o cu Michelin de vara....folosite exclusiv vara si pana in 10grade in toamna. Dupa mai putin de 3 ani au devenit extrem de zgomotoase ca o bataie. Am trecut pe Dunlop Sport BlueResponse, momentan multumit.

  • Experienta mea, luni, 14.03.2016 21:25

    Din experienta mea de pana acum, de departe cele mai bune au fost Michelin si Continental. O parere proasta am de Pi..lli, Du..op si Br...one. Dar atentie, parerea s-a format pentru ca intotdeauna am luat anvelope noi, originale si gama buna-top. Nu vobim aici de chinezisme sau turcisme no-name.

  • Dram, marţi, 15.03.2016 03:19

    Si asa se naste Tyregate.

  • @Scorpion, marţi, 15.03.2016 09:35

    Pai japonezii au dat-o in bara cu airbagurile Takata si cu pedala Toyotei

  • mishazaitev, marţi, 15.03.2016 15:47

    Asa se explica faptul ca anvelope de nivel mediu descalificate de astia prin teste aveau performante reale aproape similare cu cele ale unor marci premium.

  • seat, miercuri, 16.03.2016 00:53

    pai daca sunt creduli care pun botul la teoria celor 7 grade cu anvelopele de iarna(de zapada mai exact), de ce sa nu profite unii la maxim?

  • eee, luni, 21.03.2016 08:59

    eu vad in topul ADAC al anveloperlor pentru vara 2016 numai pe locul 2 un brand nemtesc, Continental cu PremiumContact, restul sunt nu sunt germane. https://www.adac.de/infotestrat/tests/reifen/sommerreifen/2016_Sommerreifen_Test_185_65_R15.aspx

  • lulu, joi, 30.03.2017 13:35

    Daca ADAC sunt asa corecti de ce nu isi iau anvelopele pentru testare de pe piata libera, sunt o multime de dealeri. De ce trebuie trimise neaparat de firma producatoare. Doar asa putem spuna ce rezultatele sunt OK,