Noua armă împotriva Mercedes: Ferrari a lansat noul monopost pentru sezonul 2016
Ferrari a dezvăluit monopostul SF16-F pentru sezonul 2016 cu care speră să învingă Mercedes în lupta pentru cele două titluri mondiale.
Scuderia Ferrari a prezentat noul monopost pentru sezonul 2016 în cadrul unui eveniment găzduit pe site-ul său oficial. Conform tuturor așteptărilor, noul monopost iese în evidență în special prin noile culori, întrucât carcasa motorului și aripa față sunt predominant albe.
Din punct de vedere tehnic, Ferrari a implementat un nas semnificativ mai scurt și mai îngust, urmând astfel trendul implementat de numeroase alte echipe încă din sezonul precedent. În plus, la fel ca toate celelalte echipe, Ferrari utilizează din acest an o suspensie frontală de tip pushrod, după ce până anul trecut a mizat pe suspensie de tip pullrod.
Totusi, Ferrari mizează în special pe noutățile introduse la nivelul motorului, principalul diferentiator de performanță după introducerea noilor unități de propulsie în sezonul 2014. De altfel, configurația plăcilor exterioare ale caroseriei s-a modificat ca urmare a schimbărilor introduse la sistemul de răcire.
Noul monopost va debuta oficial luni pe circuitul de la Barcelona, la startul primei sesiuni de teste premergătoare noului sezon.
-
ion, sâmbătă, 20.02.2016 12:46
frumos...o greseala in text... ferrari a introdus suspensie de tip push rod in locul celei pull rod.. vedem ce poate in teste..
-
rommy f1, sâmbătă, 20.02.2016 14:04
Am băut prea mult sau nu văd bine???? Aplicăm ce deja au făcut alţii, RED BULL, TORO ROSO, WILLIAMS, acelaşi nas la maşină, aştept rezultate.
-
Marchione, sâmbătă, 20.02.2016 15:26
Anul 2016 e cam ultimul tren pentru ferrari. Din 2017 se reseteaza contoarele.
-
Kamaz, sâmbătă, 20.02.2016 16:22
"SF16-H" si nu "T"
-
Kamaz, sâmbătă, 20.02.2016 16:24
Scuze - "F"
-
., sâmbătă, 20.02.2016 17:33
nice
-
Mercedes, sâmbătă, 20.02.2016 17:38
Le scoate Mercedes fumurile din cap.
-
GTS FZR 2000, sâmbătă, 20.02.2016 18:28
@rommy f1: Cred ca ai baut prea mult pentru ca doar cei de la Williams folosesc aceasta varianta de nas.
-
georgica, sâmbătă, 20.02.2016 19:33
cine televizeaza formula 1 sezonu 2016?
-
F-Star001, sâmbătă, 20.02.2016 20:50
Un lucru e clar e frumoasa, culorile se imbina perfect si costumele lor sunt geniale dar acel "nas" e oribil, poate ajuta la aerodinamica dar in rest e frumoasa. Sper sa castige sezonul cu ea.
-
ion, sâmbătă, 20.02.2016 20:51
@ mercedes nu ptr mult timp vor mai ramane merc in frunte..ai sa vezi..daca e, anul acesta, cel mult.. in 99-05 au dominat ferrari, apoi renault, acum mercedes...cine stie, poate honda..in urmatorii ani..sau ferrari din nou..sunt prea aproape cei de la ferrari de mercedes ca sa nu i detroneze..
-
ZZZ, sâmbătă, 20.02.2016 22:21
Cu ocazia lansarilor .toate monoposturile sunt frumoase..Pe circuit vom vedea care e mai bun..
-
lol, sâmbătă, 20.02.2016 23:42
yup, are nas rosu de betiv, fix masina potrivita pentru Kimi, ca tot se vaita el ca nu are ce-i trebuie. Deci asteptam rezultate bune
-
ZZZ, duminică, 21.02.2016 06:09
http://www.f1fanatic.co.uk/2016/02/20/mclaren-mp4-31-first-pictures-revealed/
-
GTS FZR 2000, duminică, 21.02.2016 11:11
Au fost prezentate pozele cu monopostul McLaren pentru 2016, chiar pe site-ul oficial :P http://www.mclaren.com/formula1/car/
-
GTS FZR 2000, duminică, 21.02.2016 12:44
Au fost prezentate pozele cu noul monopost Mercedes pentru sezonul 2016, http://www.f1fanatic.co.uk/ :P
-
91Schumi06, duminică, 21.02.2016 14:19
http://www.formula1.com/content/fom-website/en/latest/headlines/2016/2/mercedes-reveal-the-f1-w07-hybrid-.html Tot baietii-n gri au cea mai frumoasa masina. Anul asta Hamilton ii egaleaza la numarul de titluri pe Vettel si Prost.
-
lol, duminică, 21.02.2016 15:49
^ de ce, anul asta e concurs de frumusete?
-
91Schumi06, duminică, 21.02.2016 16:41
@lol Vedem la sfarsitul sezonului...
-
GTS FZR 2000, duminică, 21.02.2016 16:59
Intre timp au fost prezentate monopostul Haas pentru acest sezon si varianta de culori pe care cei de la Sauber o vor folosi in 2016 :P
-
sorin, duminică, 21.02.2016 17:25
stie cineva unde vedem rezultatele din teste?
-
Ionut2015, duminică, 21.02.2016 18:57
Automarket a ramas in urma cu articolele ca deobicei:))). Vazut de sus monopostul Ferrari 2016 chiar este altceva. Clar, un monopost mai compact decat cel de anul trecut. Cred ca au castigat binisor pe aero si daca au imbunatatit inca putin si motorul cred ca vom avea un duel strans in fata. Sper asta pentru binele spectacolului care lipseste in ultima vreme. Oricum nici Mercedes n a stat degeaba. Cel mai bun sa castige, dar sa fie un duel strans.
-
91Schumi06, duminică, 21.02.2016 19:51
@sorin: eu anul trecut le urmaream pe gpupdate...
-
Alex, duminică, 21.02.2016 21:20
Nu mi se pare deloc cea mai frumoasa dar au motorul cel mai puternic asa ca...
-
Soxy, luni, 22.02.2016 08:35
Forza Ferrari 2016! asteptam un adevarat redseason!
-
mirciozauru, luni, 22.02.2016 09:39
Astept, din nou, cu nerabdare inceputul de sezon. Cu toate ca este mai putin de o luna pana la start constat cu stupoare (am vazut ca si alti fani au problema asta) ca nu stiu cine va difuza sezonul 2016 in Romania. As ruga pe cineva care stie raspunsul la aceasta intrebare sa ne raspunda. Cu multumiri,
-
JugaruGabi, luni, 22.02.2016 11:01
Haas F1: http://media.crash.net/original/AU1396819.jpg McLaren & Mercedes: http://www.theguardian.com/sport/2016/feb/21/f1-mclaren-mercedes-new-cars Renault: http://i2.cdn.turner.com/cnnnext/dam/assets/160203153043-renault-2016-car-exlarge-169.jpg Sauber C35: http://www.auto-motor-und-sport.de/formel-1/sauber-c35-fuer-f1-saison-2016-10260516.html
-
GrosJan, luni, 22.02.2016 11:44
Se pare ca si anul asta Mercedes vor da de pamant cu concurenta, si in special cu macaronarii cam umflati in ultima vreme.
-
GrosJan, luni, 22.02.2016 12:48
sau invers
-
GTS FZR 2000, luni, 22.02.2016 13:33
Mi se pare ca s-au lansat toate monoposturile pentru 2016, cel putin am vazut Toro Rosso, Manor, Renault, Force India si Red Bull. Mai ramane Sauber dar nu cred ca o sa fie ceva... sa zicem radical fata de 2015.
-
..., luni, 22.02.2016 14:04
pana acum Vettel 1.24.9 anul trecut Rosberg 1.24.6 si Hamilton 1.24.9, Vettel 1.25.4 acum Button 1.27.6, anul trecut 1.27.8 Prea bine la o prima iesire
-
..., luni, 22.02.2016 14:05
Vettel pe medium ...
-
., luni, 22.02.2016 15:24
Ham parcurge cu multa usurinta virajele, se pare ca are inca mult potential in masina Mercedes, Vettel cu Ferrari solid insa nu la nivelul Mercedes in viraje. Mclaren mai fiabili decat in 2015. Deocamdata.
-
., luni, 22.02.2016 15:57
da, da, ai vazut tu asta, de parca s-ar vedea diferentele Diferentele le vezi doar cand pui virtual unul peste altul tururile. Abia acolo vezi care iese mai bine din viraj, care pe unde are avantaj
-
., marţi, 23.02.2016 10:45
Cam asta spun cei care sunt la fata locului si stiu ceva mai mult despre F1 decat un mancator de seminte ca tine.
Citeste si
-
F1 TOP | luni, 25 noiembrieFormula 1: George Russell, victorie în Las Vegas. Max Verstappen cucerește al 4-lea titlu consecutivGeorge Russell a câștigat Marele Premiu din Las Vegas după o cursă dominată de pilotul britanic. Totodată, Max Verstappen a încheiat pe locul 5 și a devenit campion mondial pentru a 4-a oară consecutiv. Citeste tot
-
F1 TOP | joi, 14 noiembrieFormula 1: Monaco va rămâne în calendar până în 2031Formula 1 a anunțat un acord nou cu Monaco pentru a găzdui Marele Premiu de la Monaco până în 2031. Începând din 2026, etapa din principat va avea loc în primul weekend din iunie. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 13 noiembrieF1: Eveniment special de lansare pentru toate echipele în 2025Formula 1 va organiza, pentru prima dată în istorie, un eveniment special de lansare pentru toate echipele. Evenimentul va marca 75 de ani de la înființarea campionatului mondial de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | marţi, 12 noiembrieF1: Alpine va trece la motoare Mercedes din 2026Echipa de Formula 1 Alpine a anunțat oficial că va trece la motoare Mercedes începând din sezonul 2026. Anunțul vine la o lună după ce Renault, actualul furnizor de motoare al echipei franceze, și-a anunțat retragerea din Formula 1 la finalul lui 2025. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
"Ferrari utilizează din acest an o suspensie frontală de tip pushrod, după ce până anul trecut a mizat pe suspensie de tip pushrod." pushrod, pushrod Corectati va rog