Noua generație Honda Civic pentru Europa. Disponibilă doar cu motor hibrid
Honda a publicat primele imagini și informații despre versiunea europeană a celei de-a 11-a generații Civic (hatchback). Aceasta va fi disponibilă doar cu sistem hibrid de propulsie.
Cea de-a 11-a generație Honda Civic a debutat oficial la finalul lunii aprilie. Dacă atunci am făcut cunoștință cu versiunea dedicată publicului american (sedan), acum a venit momentul să cunoaștem modelul care va fi vândut în Europa (hatchback).
Din punct de vedere estetic, noul Civic hatchback este aproape identic cu versiunea sedan, singura diferență fiind partea din spate, care a fost redesenată. Stopurile au fost revizuite și sunt unite de o bandă subțire.
Și interiorul a fost preluat de la Civic sedan, numai că în cazul versiunii hatchback, bancheta este rabatabilă în raport 60/40. Asta înseamnă un volum mai mare de încărcare pentru portbagaj (Honda nu a precizat exact cât). Totodată, pasagerii din spate au mai mult loc pentru picioare (+36 mm).
În Europa, noua generație Honda Civic va fi disponibilă doar cu sistem hibrid de propulsie. Acesta este fără încărcare la priză și este deja disponibil pe modele ca Jazz, Jazz Crosstar, CR-V și HR-V.
Sistemul e:HEV este format dintr-un motor pe benzină, o unitate electrică, un generator și o baterie de mici dimensiuni.
Honda Civic va debuta pe piața europeană în toamna anului viitor.
via Honda
tot mai umflat, mai banal și mai hibrid Civicul ăsta cu care nu-s de Accord, deși seamănă. o fi bun nu zic ba, dar pare scos dintr-o mașină a timpului uitată-n marșarier.