Noua generaţie Infiniti G37 se va lansa în 2012

Publicat luni, 15.11.2010 12:55 de Bogdan Mirică

Infiniti va introduce pe piaţă un urmaş pentru actualul G37 abia în 2012. Versiunea coupe nu va fi nici ea uitată, debutul fiind programat pentru 2013.

Infiniti lucrează în prezent la un succesor pentru actuala generaţie a modelului G37. Rivalul japonez pentru BMW Seria 3 şi Audi A4 îşi propune să lase loc unei noi generaţii abia peste doi ani, atunci când testele şi procesul de dezvoltare vor permite lansarea unui sedan demn de segmentul premium.

Aşa cum ne-a obişnuit, Infiniti va aduce pe piaţă şi o variantă coupe a modelului de segment D, individualizată printr-un design mai puţin întâlnit pe această nişă. Este vorba despre un derivat de caroserie cu linii specifice unui aşa numit "shooting brake", care va marca îndepărtarea de liniile unei caroserii similare actualului 370Z. Pentru debutul alternativei coupe, fanii brandului vor fi nevoiţi să mai aştepte încă un an, lansarea fiind programată în 2012.

Noua generaţie a sedanului va prelua toate noutăţile tehnologice introduse de divizia de lux Nissan pe cel mai nou model, M, enumerând aici direcţia pe cele patru roţi, tracţiunea integrală, sistemul de climatizare special şi elementele de siguranţă activă.

Sub capotă va fi introdus acelaşi motor V6 de 3.7 litri, modificat pentru a putea oferi mai multă putere şi emisii ceva mai reduse, în conformitate cu normele europene. Unitatea cu şase cilindri va fi asistată fie de o transmisie manuală cu şase rapoarte, fie de o cutie automată cu şapte trepte.

Surse neoficiale declară că varianta decapotabilă ar putea fi scoasă de pe lista derivaţiilor de caroserie, atenţia urmând să se îndrepte asupra unei alternative hibride, animată de un tren de propulsie similar cu cel al actualului M35 Hybrid.

via | automotorundsport

  • ian, luni, 15.11.2010 18:03

    si asta actuala arata bine..masini faine si cred...sigure si bune