Noua generație Lancia Ypsilon a intrat în producție
Constructorul italian de automobile anunță că noua generație Ypsilon a intrat în producția de serie. În Italia, modelul are un preț de pornire de 24.900 de euro.
La începutul acestui an, Lancia a lansat noua generație Ypsilon și a marcat revenirea mărcii italiene pe piața din Europa după o pauză de 10 ani.
Acum, noua Lancia Ypsilon a intrat în producția de serie și poate fi comandată pe piața locală. În Italia, noul Ypsilon este disponibil în 3 versiuni, iar clienții pot opta pentru una dintre cele două motorizări: 1.2 litri hibrid, cu 100 de cai putere, și pur electric cu 156 CP.
Aceasta din urmă promite o autonomie de până la 403 kilometri, mulțumită unei baterii de 51 kWh. La o stație rapidă, Ypsilon electric se încarcă de la 20 la 80% în 24 de minute. O așteptare de 10 minute înseamnă 100 de kilometri autonomie.
În Italia, noua generație Lancia Ypsilon pornește de la 24.900 de euro. Versiunea cu zero emisii costă de la 34.900 de euro în sus. Primele exemplare vor ajunge în reprezentanțe în luna iunie.
via Lancia
Am vazut una din asta pe strazi...holy shit, urata cu spume nu este de ajuns sa exprime hidosenia. Daca Fiat Multipla era considerat urat, asta defineste o noua clasa de uratenie.