Noua generaţie Volkswagen Phaeton ar putea debuta la Salonul de la Detroit
Volkswagen ar putea lansa noua generaţie a modelului Phaeton cu ocazia Salonului Auto de la Detroit în încercarea sa de a-şi atrage simpatia publicului de peste Ocean, unde intenţionează să vândă limuzina.
Volkswagen lucrează la un urmaş al actualului Phaeton, programat să debuteze în perioada imediat următoare. Nava amiral a constructorului din Stuttgart va încerca să atragă un număr mult mai mare de clienţi şi va ataca piaţa de dincolo de Ocean. Însuşi Martin Winterkorn, şeful VW, a confirmat planurile de a vinde Phaeton şi pe piaţa din SUA.
Winterkorn este promotorul proiectului de relansare a lui Phaeton, fiind principalul susţinător al ideii de maşină simbol. „Un brand de talia Volkswagen are nevoie de o maşină simbol în segmentul superior. Am văzut ce se întâmplă cu branduri care nu au un astfel de proiect.”
Deşi oficialul german a refuzat să ofere prea multe detalii, se ştie deja că viitorul Phaeton va avea la bază platforma lui Audi A8. Având în vedere dorinţa lui Winterkorn de a cuceri publicul american, nu este exclus ca premiera mondială să fie programată pentru luna ianuarie a anului viitor, cu ocazia Salonului Auto de la Detroit.
Deşi nu există informaţii despre cum va arăta noul Phaeton, o declaraţie mai veche a lui Klaus Bischoff, şeful departamentului de design Volkswagen, face lumină în acest caz. Potrivit germanului, o maşină ca Phaeton ar trebui să acţioneze ca un simbol pentru brand şi ca un promotor al noilor tendinţe de design. Bischoff a subliniat că nu Golf-ul ar trebui să fie cel care dictează filosofia Volkswagen.
via bloomberg
Nava amiral a constructorului din Stuttgart stuttgart? nu e wolfsburg? porsche si mercedes sunt din stuttgart