Noul Aston Martin Valour, un GT pentru puriști: motor V12 de 715 CP și cutie manuală

Publicat miercuri, 12.07.2023 11:27 de Tiberiu Safta

Aston Martin a dezvăluit oficial noul Valour, un model creat pentru a marca 110 ani de existență a mărcii britanice. Noul model este un grand tourer care va fi produs în serie limitată și care primește un motor V12 cuplat la o cutie de viteze manuală.

În 2023, Aston Martin împlinește 110 ani de existență. Pentru a marca această aniversare specială, constructorul britanic ne face o surpriză de proporții și prezintă noul său model exclusivist și dedicat puriștilor: Valour. Așa cum se poate vedea, noul model este un Grand Tourer care aduce un aspect retro îmbinat cu elemente contemporane.

Caroseria noului Valour este inspirată de vechiul V8 Vantage produs în anii '70 și '80. Aici putem vedea un design unic al farurilor LED, desenate sub forma unor inele, precum și o capotă sculptată și cu mai multe deschideri pentru răcire. Partea din spate a noului Valour este puternic sculptată în scopuri aerodinamice, iar aici putem vedea inclusiv un difuzor montat sub bara din spate, precum și un element aerodinamic de tip jaluzea montat pe lunetă.

Exteriorul lui Valour este completat de elemente aerodinamice în părțile inferioare din partea din față și din cea laterală, alături de jante de 21 de inch încălțate în anvelopele Michelin Pilot Sport S 5.

Tema de design retro este vizibilă și în habitaclu, acolo unde avem ornamente confecționate din tweed în combinație cu fibră de carbon. Maneta schimbătorului de viteză, de exemplu, are un design care aduce aminte de modelele mărcii din anii '50 și '60 și este finisat din lemn.

În schimb, cea mai importantă piesă a noului Aston Martin Valour este aceea care se află sub capotă. Mai exact, vorbim aici de un motor V12 de 5.2 litri, bi-turbo, care dezvoltă 715 cai putere și un cuplu de 753 Nm. Ceea ce îl face pe noul Valour să fie un model dedicat puriștilor este cutia de viteze manuală cu 6 trepte, o raritate în zilele noastre.

Pe lângă această configurație specială, noul model mai primește și un diferențial cu alunecare limitată, acționat mecanic, precum și o suspensie specială, cu amortizoare adaptive și cu bare anti-ruliu create exclusiv pentru acest model. De asemenea, frânele sunt confecționate din carbon ceramică. Discurile din față au un diametru de 406 milimetri, în timp ce discurile pe puntea din spate măsoară 356 de milimetri.

Noul Aston Martin Valour va fi produs în doar 110 exemplare. Constructorul britanic nu a dezvăluit prețul unui astfel de exemplar, însă producția lui Valour va începe în acest trimestru.

via Aston Martin

  • Octavian, miercuri, 12.07.2023 12:18

    Bine ca exista branduri care nu se grăbesc in electrificare.

  • nume, miercuri, 12.07.2023 13:23

    ^Daca te referi la Aston Martin, Aston Martin ofera un hibrid inca din 2021, de cand Valkyrie a intrat in productie. Tot din 2021, Aston Martin vinde, doar in China, ce-i drept, si un DBX cu sistem MHEV. Nu stiu ce se mai intampla cu Valhalla, insa urmeaza, cu siguranta, si un DBX cu sistem PHEV.

  • Mircea Badea, miercuri, 12.07.2023 18:48

    biturbo cu doar 700 de cai? ce martzoaga termica...si manuala din secolul trecut..s-o vanda la rusi