Noul Bentley Bentayga Speed: motor V8 cu 650 de cai putere

Publicat luni, 02.06.2025 16:37 de Alexandru Monenciu

Constructorul britanic de automobile prezintă noul Bentayga Speed. SUV-ul este echipat cu un motor V8, de 4.0 litri, twin-turbo, care oferă 650 de cai putere, mai mult decât predecesorul său echipat cu propulsor W12.

Așa cum au promis, britanicii de la Bentley tocmai au prezentat cel mai puternic și cel mai dinamic Bentayga de până acum. Este vorba despre noul Bentayga Speed.

Dacă modelul anterior era echipat cu un propulsor W12, care dezvolta 635 de cai putere, versiunea nouă ascunde sub capotă un motor V8 twin-turbo, de 4.0 litri, care dezvoltă 650 de cai putere și 850 Nm cuplu între 2.250 și 4.500 de rotații pe minut.

În aceste condiții, SUV-ul de performanță atinge 100 de km/h în 3.4 secunde, iar viteza maximă ajunge la 310 km/h.

Noul Bentley Bentayga Speed vine, în standard, cu un sistem de evacuare sport, cu două terminații. Opțional, clienții pot bifa și un sistem de evacuare Akrapovic, din titan, cu patru terminații.

MOD SPORT RECALIBRAT: PERMITE DERAPAJE CONTROLATE

Modurile de rulare Comfort și Bentley au rămas neschimbat, dar inginerii au recalibrat modul Sport. Odată activat, acesta îmbunătățește direcția, iar suspensia devine cu 15% mai rigidă. De asemenea, cel de la volan poate activa funcția ESC Dynamic care înseamnă, pe scurt, un comportament supravirator și posibilitatea de a realiza derapaje controlate.

Noul Bentayga Speed semnează două premieră pentru acest model: funcție Launch Control și sistem de direcție integrală. Opțional este disponibil și un sistem de frânare cu o serie de componente carbon ceramice. Etrierele pot fi vopsite în 7 nuanțe diferite.

Din punct de vedere estetic, noua versiune iese în evidență datorită jantelor Speed de 22 de inch (opțional de 23 de inch), emblemelor specifice, farurilor și stopurilor cu un fundal închis la culoare și, nu în ultimul rând, datorită plafonului vopsit în negru.

Instrumentarul de bord are o grafică specifică versiunii Speed. Tot la interior, pasagerii vor regăsi logo-uri Speed, inclusiv emblema brodată pe spătarele scaunelor, diverse ornamente vopsite într-o nuanță închisă sau cromate și o tapițerie în două culori.

via Bentley