Noul BYD Ti7: SUV hibrid rival pentru Land Rover Defender

Publicat miercuri, 20.05.2026 16:40 de Tiberiu Safta

BYD a prezentat oficial noul său model hibrid Ti7. Acesta este un SUV de teren creat ca un concurent direct pentru Land Rover Defender. Noul model va fi lansat în curând pe piața din Marea Britanie.

Constructorul chinez vrea să-și încerce norocul în segmentul mașinilor de teren. Pentru asta, BYD tocmai a prezentat noul Ti7, un SUV de dimensiunile lui Land Rover Defender și Mercedes-Benz Clasa G. Noul model nu este unul chiar proaspăt lansat. Acesta a fost prezentat anul trecut în Thailanda, sub marca Fangchengbao. Modelul va fi vândut pe piețele din afara Chinei sub marca BYD.

La fel ca rivalul său din Marea Britanie, noul BYD Ti7 are o caroserie de tip unibody, precum și un design pătrățos. Ca dimensiuni, noul model al chinezilor măsoară 5146 milimetri în lungime, 1995 milimetri în lățime și 1865 milimetri în înălțime. Ampatamentul lui BYD Ti7 are o lungime de 2920 de milimetri.

Cu alte cuvinte, noul BYD Ti7 este puțin mai lung și mai îngust decât Land Rover Defender 110.

La nivel vizual, noul model primește faruri LED separate pe două niveluri, un design lateral convențional și numeroase elemente de protecție în zona barei frontale. Pe hayon este montată roata de rezervă, iar aici avem și stopuri LED mici.

Interiorul este tipic minimalist și foarte asemănător cu alte modele BYD. Primești un instrumentar digital și un ecran central mare în standard, precum și iluminare ambientală, tapițerie din piele în culori diferite și o zonă de încărcare prin inducție pentru două telefoane.

Atunci când va ajunge în Marea Britanie, noul BYD va fi primul model al mărcii vândut în Europa cu noul propulsor DM-p. Acesta integrează un motor pe benzină de 1.5 litri cu turbocompresor și două motoare electrice alimentate de o baterie LFP de 35.6 kWh.

BYD spune despre noul model că accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.9 secunde și oferă o autonomie electrică de 127 de kilometri. Puterea motorului ar urma să fie de peste 600 de cai putere. Prețurile noului BYD Ti7 nu au fost dezvăluite până acum.

via BYD