Noul Chevrolet Blazer EV debutează cu până la 565 CP și 515 km autonomie maximă

Publicat marţi, 19.07.2022 10:40 de Alexandru Monenciu

Chevrolet a publicat primele imagini și informații despre noul model cu zero emisii Blazer EV. Acesta va putea fi configurat atât cu tracțiune față cât și cu roți motrice spate și tracțiune integrală.

Constructorul american de automobile a publicat primele imagini și o serie de informații despre noul model cu zero emisii Blazer EV. Acesta poate fi deja rezervat pe piața locală și pornește de la 44.995 de dolari.

4 VERSIUNI, INCLUSIV UNA SS

Chevrolet Blazer EV este oferit în mai multe versiuni și anume 1LT, 2LT, RS și SS. În funcție de alegerea făcută, clienții primesc jante cu diametrul cuprins între 19 și 22 de inch, grilă frontală neagră, praguri aerodinamice, faruri LED, elemente de protecție din plastic și un portbagaj care se deschide automat când te apropii de el.

Pentru interior, americanii au pregătit un instrumentar de bord digital, cu ecran de 11 inch, iar sistemul multimedia vine cu un display uriaș, de 17.7 inch. Tot în funcție de versiunea aleasă, noul Blazer EV oferă, printre altele, scaune față ventilate și încălzite, dar și un plafon panoramic.

Tehnologia de condus semi-autonom Super Cruise, care funcționează pe aproximativ 322.000 de kilometri de autostradă (SUA și Canada), este inclusă pe lista de sisteme de asistență.

TRACȚIUNE FAȚĂ, ROȚI MOTRICE SPATE ȘI 4X4

În ceea ce privește departamentul tehnic, trebuie menționat că noul Chevrolet Blazer EV poate fi configurat cu roți motrice față, roți motrice spate și, desigur, tracțiune integrală. Versiunea de bază, Blazer EV 1LT, vine cu tracțiune față și o autonomie de până la 398 de kilometri.

În cazul lui Blazer EV 2LT, tracțiunea față este standard, iar cea integrală opțională. Mulțumită unei baterii mai mari, această versiune poate parcurge până la 472 de kilometri.

Cea mai mare autonomie o va avea versiunea Blazer EV RS și anume 515 kilometri cu o singură încărcare.

Dacă vorbim despre versiunea de top Blazer EV SS, tracțiunea integrală este standard în cazul ei. Cu un plin de baterie, modelul electric, care oferă 565 CP și 878 Nm, poate parcurge până la 467 de kilometri.

Americanii de la Chevrolet nu au oferit prea multe detalii despre încărcare, dar au precizat că, la o stație rapidă de 190 kW, 10 minute de așteptare sunt de ajuns pentru o autonomie de 126 kilometri.

via Chevrolet

  • Moldovean, marţi, 19.07.2022 10:53

    Mașină de show-off și cam atât. Ce să faci cu 565 CP? Dacă tot ni se impun electricele, măcar să fie mașini accesibile, eficiente și care să ofere o încărcare rapidă. Ah, și soluții pentru baterii mai ieftine ca electricele să poată fi viabile și ca SH pentru cei cu venituri mai mici. Asta ar fi cu adevărat o revoluție tehnologică, nu ce ne tot prezintă producătorii. Și mai trebuie și un design atrăgători, nu mașini parcă scoase din Transformers. Hyundai a înțeles asta și oferă ceva interesant la capitolul design cu Ioniq 5, Ioniq 6 și noul concept retro-futurist N Vision 74 insipirat dintr-un concept Hyundai Pony din 1974, dar care aduce aminte și de DeLorean.

  • ACE - Craiova, marţi, 19.07.2022 12:46

    Cei 515 km autonomie estimati sunt in ciclul american EPA - in ciclul WLTP ar fi undeva la cca. 600 km - ceea ce reprezinta o valoare excelenta!!!! Este posibil ca CHEVROLET sa se reintoarca si in Europa in curand - mai intai pe pietele auto unde-au vandut anterior unitati cu motorizari clasice mai multe.

  • eu, marţi, 19.07.2022 13:54

    @Moldovean, corect, eu de exemplu as fi super multumit cu o masina electrica de circa 100-120 cai si 250-300 Nm, nu cer mai mult, cu baterie mica, deci usoara si ieftina, care sa ofera pana la 250 km autonomie, masina sa aiba pret rezonabil, adica similar cu o termica, insa cu conditia sa sporeasca numarul de statii de incarcare peste tot, sa avem suficiente statii rapide pe arterele importante ale tarii, sa poti incarca acolo rapid (10-15 min ar fi ok pt inca 150-200 km si as fi de acord evident si cu un pret mai mare per kWh, asa e normal, eu castig timp, iar statia are niste costuri, deloc mici, de amortizat, niciodata nu va putea costa la fel ca la priza de acasa) asta pentru drum lung, iar in localitati, sa avem puzderie de statii normale, ieftin de produs si de instalat, tip priza casnica, cum auzeam o idee, ca ar fi bine ca fiecare stalp de iluminat sa aiba si o simpla priza de 3,6 kW cu un modul simplu de autentificare si billing si gata problema incarcarii rezolvata. oriunde lasi masina cateva ore sau peste noapte si ai nevoie de incarcare, te-ai logat in retea cu ID-ul de consumator casnic si iti vine de plata pe factura obisnuita de acasa, pe care se poate chiar detalia, ca la desfasuratorul telefonic: atatia kW consumati in data de, in intervalul cutare, la statia cutare. cost cutare...iar 250 km de parcurs urban este zic eu mai mult decat rezonabil, la o medie de 40-50 km pe zi poti face o incarcare completa la aproape o saptamana. idei aplicabile sunt foarte multe, citesc multe pe tema asta, iar viitorul se prefigureaza frumos, totul este sa existe si vointa politica sa miscam lucrurile in favoarea marii mase a populatiei, nu doar pentru cativa norocosi ai sortii si mai putina specula cu preturile, atat la pretul de achizitie al masinii cat si la pretul energiei. pe subiectul articolului acum, Blazer EV este o masina deosebita, chiar daca este de show-off, cum bine zice @Moldovean si dupa parerea mea arata impecabil. poate era util de mentionat ca are la baza noua platforma electrica GM Ultium, cu care GM a luat piuitul tuturor, inclusiv conationalilor de la Ford, care pana acum au miscat doar cu mustangul mach-e si f-150 lightning, muuult prea putin, pe cand GM e pregatit sa traga rafala de masini electrice in urmatorii ani pe platforma Ultium, de care va beneficia si Honda, prin parteneriat. cine si-ar fi imaginat vreodata transformarea asta radicala a lui GM, marele producator de gas-guzzlers de odinioara, fost numar 1 mondial salvat de stat de la faliment, acum mult decazut in clasament, dar macar cu un viitor la orizont, nu cu spectrumul falimentului. ma bucur pentru GM si fiind pasionat de domeniu, pentru industia auto in general, vazand ca, atunci cand unii ii canta deja prohodul, inclusiv aici pe AM, ea nu se lasa si da semnele unei transformari cu mare potential. oricat ar uri sau invidia unii pe Tesla, succesul lor i-a motivat pe foarte multi alti constructori si a generat concurenta asta incredibila intre ei, din care sper sa beneficiem si noi, clientii.

  • @tu, miercuri, 20.07.2022 00:13

    Poti face un rezumat la tot ce-ai aberat acolo?Cred c-ai umple doua coli a4 si am ratacit ochelarii si nu te pot urmari.Doua randuri fara limbaj de lemn si exaltare.

  • Mircea Badea, miercuri, 20.07.2022 01:21

    pare ok, dar de ce suv si de ce pe rosu? ce sa cauti cu suv-ul in oras?

  • @Mircea Badea, miercuri, 20.07.2022 10:56

    Suv in oras? In SUA? Cred ca n.ai fost pe-acolo.. asta.i de clasa Mini la ei.

  • Mircea Badea, miercuri, 20.07.2022 17:03

    mda, au multi redneci...sper sa le bage si lor accize in curand, sa se mai racoreasca la cap..