Noul Fisker Pear este un crossover electric cu autonomie de 515 kilometri și preț de circa 30.000 de euro
Fisker a prezentat oficial noul Pear, un crossover electric accesibil. Noul model este disponibil în două versiuni de baterie și propune un preț echivalent cu circa 30.000 de euro.
Continuă lansările de modele electrice noi din partea americanilor de la Fisker. De această dată, a venit momentul să facem cunoștință cu noul Pear, un crossover electric accesibil. Asta pentru că prețul de pornire al noului model pe piața din Statele Unite este echivalentul a circa 30.000 de euro.
Noul model va putea fi văzut și în Europa, acesta fiind prezent la standul Fisker din cadrul Salonului Auto de la Munchen. Noul Fisker Pear este situat sub modelul Ocean în gama constructorului american. Crossover-ul de dimensiuni compacte măsoară 4550 de milimetri în lungime și aduce un design apropiat unui hatchback de clasă compactă. În partea din față avem faruri foarte subțiri și o priză de aer mare și acoperită în bara din față. Tot aici mai putem vedea și inscripția cu numele modelului amplasată între cele două faruri, precum și sigla mărcii montată în vârful capotei.
Văzut din lateral, noul Fisker Pear propune un aspect futurist contemporan, cu suprafețe netede și doar ușor sculptate. Aripile laterale prezintă protecții vopsite în negru, iar în locul unor oglinzi sunt montate camere video. Tot aici putem vedea și mânerele retractabile integrate în portiere, precum și jante aerodinamice de 20 de inch. Opțional, sunt disponibile și jante mai mari, de 22 de inch.
Partea din spate este dominată de stopul LED sub forma unei benzi iluminate care înconjoară toată luneta. Plafonul lui Pear plonjează către partea din spate pentru o formă aerodinamică, iar bara din spate dublează și ca un mic scut de protecție în partea inferioară.
Interiorul noului Fisker Pear este unul tipic minimalist, cu un volan cu două spițe și aplatizat în partea inferioară. Aici mai putem vedea și aeratoarele orizontale subțiri care se preling pe toată lățimea planșei de bord, iar imediat sub acestea avem numeroase zone de depozitare și o suprafață vopsită într-o culoare contrastantă.
Aici putem vedea și un ecran central pentru sistemul multimedia, iar habitaclul noului Fisker Pear se poate transforma într-un salon. Astfel, prin selectarea modului Lounge, toate scaunele se rabatează pentru a crea un spațiu mare de relaxare. Noul Fisker Pear va fi disponibil în configurații cu 5 sau cu 6 locuri. În cazul versiunii cu 6 locuri, scaunul pasagerului din față și consola centrală sunt înlocuite de un scaun alungit, astfel încât 3 persoane pot sta în față.
Opțional, clienții pot alege și un ecran de 17.1 inch care se rotește și care va fi utilizabil doar în modul Lounge.
Noul Fisker Pear va fi disponibil în două versiuni, în ceea ce privește capacitatea acumulatorului. Din păcate, Fisker nu a oferit detalii despre puterea propulsorului și capacitatea bateriei, dar spune că autonomia lui Pear va fi de 290 de kilometri pentru bateria mai mică, respectiv de 515 kilometri pentru acumulatorul mai mare.
Noul model va fi disponibil pe piața din Statele Unite începând din 2024. Cel mai probabil, noul Pear va ajunge și în Europa.
via Fisker
Design cu reminiscente de anii '60 americani. Macar omul nostru stie sa faca design. Macar daca i-as vedea masinile pe strada pentru ca eu zic ca merita.