Noul Ford Mondeo ar putea debuta în ianuarie, la Salonul de la Detroit
Ford ar putea lansa noua generaţie a modelului Mondeo chiar la începutul anului viitor, în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Reprezentantul clasei medii va fi un model global şi va fi inspirat de conceptul Evos.
Anul acesta, la Salonul Auto de la Frankfurt, Ford a impresionat audienţa cu prototipul Evos, o apariţie neobişnuită care, potrivit oficialilor Ovalului Albastru, anticipează noua direcţie de design a modelelor din Detroit pregătite pentru Europa. Se pare că influenţa conceptului Evos va fi resimţită destul de curând, surse din interiorul Ford susţinând că primul candidat va fi chiar noua generaţie Mondeo.
Aceasta este aşteptată să îşi facă apariţia în cadrul Salonului Auto de la Detroit, programat în luna ianuarie a anului viitor. Modelul de clasă medie va deveni unul global, asemeni fraţilor mai mici, Focus şi Fiesta. Mondeo va împrumuta cel mai probabil linia blocurilor optice şi pe cea a grilei frontale de la conceptul Evos, ceea ce înseamnă că ne putem aştepta la un look sportiv şi mult mai atrăgător.
Înlocuitorul lui Fusion pe piaţa din Statele Unite, va avea mai multe variante de caroserie, dar şi o versiune hibridă alimentată la priză. Nu vor lipsi motorizările pe benzină Ecoboost, iar pe Bătrânul Continent dieselurile Duratorq. La capitolul tehnologie, Mondeo va împrumuta tot ce are mai bun Focus însă ne putem aştepta şi la inovaţii pentru gama Ford.
Momentul comercializării oficiale rămâne un mister, însă ne putem aştepta ca primele livrări să fie demarate din a doua jumătate a anului.
via | autoblog