Noul Geely EX5 a ajuns în România: start de la 42.990 euro

Publicat marţi, 16.09.2025 15:01 de Tiberiu Safta

Noul Geely EX5, SUV-ul electric al mărcii chineze, este acum disponibil și în România. Modelul electric este disponibil într-o singură configurație și propune un preț de pornire de 42.990 euro.

Compania chineză Geely, intrată oficial pe piața din România în 2024, a dezvăluit prețul de pornire al noului său model electric EX5. SUV-ul de dimensiuni compacte primește o singură motorizare, mai exact un propulsor electric de 218 cai putere care transmite puterea către roțile din față. Cu acest propulsor, Geely EX5 accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.1 secunde și atinge o viteză maximă de 175 km/h.

Motorul este alimentat de o baterie de 60.2 kWh, de unde rezultă o autonomie de 425 kilometri în regim WLTP. Încărcarea bateriei de la 30% la 80% durează 20 de minute la o stație de încărcare rapidă. Consumul oficial în regim mixt este de 16 kWh/100 km.

Ca dotări standard, noul Geely EX5 primește: faruri LED automate, stopuri LED, trapă panoramică, hayon cu deschidere electrică, geamuri spate fumurii și jante de 19 inch la exterior.

În habitaclu, lista de dotări este generoasă și include, printre altele: iluminare ambientală cu 256 de culori, tapițerie din piele ecologică perforată, scaun șofer reglabil electric în 6 direcții, scaune față încălzite și ventilate, funcție de memorie și masaj pentru scaune, climă automată, ecran central de 15.4 inch și un instrumentar digital de 10.2 inch, printre multe altele.

Portbagajul noului Geely EX5 are un volum de 461 litri cu bancheta în poziție normală. Odată rabatată bancheta, volumul portbagajului este extins până la 1877 litri.

La final, noul Geely EX5 poate fi vopsit în 5 nuanțe diferite. Culoarea standard este alb Cristal. Celelalte 4 culori costă fiecare câte 490 euro și sunt următoarele: negru Carbon, verde Turcoaz, gri Argintiu și gri Grafit.

În România, noul Geely EX5 are un preț de pornire de 42.990 euro.

Noul Geely EX5 vs. principalii concurenți

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(kWh/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Geely EX5
EX5
218 16 7.1 42.990
Skoda Enyaq
Enyaq 60
204 15.5 8.1 42.905
Volkswagen ID.4
Pure
170 16.6 9 39.249
Hyundai Ioniq 5
Premium
229 16 7.5 41.019
Toyota bZ4X
Dynamic
170 - 8.6 43.098
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

via Geely

  • alex_cu_a_mic, marţi, 16.09.2025 16:07

    Oferta demna de anul 2020