Noul iPhone masoara viteza, acceleratia si g-urile
Un soft dezvoltat special pentru noul Apple iPhone va ofera date care pana acum erau doar un vis pentru masinile de strada.
Impatimitii statisticilor si cei ai performantelor auto au, odata cu lansarea noului iPhone 3G, un motiv de bucurie. Un software dezvoltat de Bensen Tech, denumit Dynolicious, utilizeaza accelerometrul construit in serie in terminalul Apple pentru a determina date care pana acum erau doar un vis pentru soferii masinilor de strada.
Astfel, acest gadget poate masura cu precizie relativa timpul de care aveti nevoie pentru 0-100 km/h, viteza de iesire din 0-400 de metri sau fortele g care apasa asupra masinii la franare, accelerare sau la virajele stranse. Mai mult, softul americanilor va ofera numarul exact de cai putere care ajunge la roti.
Foarte interesant este faptul ca toate aceste date sunt oferite in timp real, marja de eroare fiind de 0.08 secunde pentru 0-96 km/h, de exemplu (0-60 mile pe ora) si de 2.5 km/h (1.5 mph) pentru 0-400 de metri.
Pretul acestei aplicatii este de doar 13 dolari, utilizatorii unui iPhone urmand sa poata utiliza programul extrem de simplu, prin simpla accesare a sa si prin asezarea telefonului intr-un loc stabil pe bord sau in consola centrala.
via | Wired
Intradevar incredibil, un astfel de aparat cam cu aceeasi marja de eroare costa cateva sute de $ in SUA si mai este si legat cu n cabluti. Asta o sa ma faca sa imi iau un iPhone