Noul Land Rover Discovery face deja o demonstrație de off-road extrem: noi imagini și clipuri cu SUV-ul englez
Land Rover a revenit cu o serie de imagini și clipuri video ale noului Discovery. Printre ele se află și o demonstrație de off-road extrem, dovadă că noua generație Discovery nu va uita de ADN-ul brandului.
Pe măsură ce ne apropiem de Salonul Auto de la Paris, Land Rover ne oferă noi imagini teaser și clipuri video cu viitoarea generație Discovery. Modelul a fost deja anunțat de o imagine oficială, care a trădat aspectul frontal, însă mai avem de așteptat până când vom afla toate dedesubturile noului model.
Cele mai noi fotografii ne vorbesc despre o inițiativă neobișnuită a celor de la Land Rover, care au decis să camufleze mașina cu ajutorul unor copii. Asta pentru că mașina este una dedicată familiei. Prin urmare, un grup de copii cu vârste cuprinse între cinci și nouă ani au desenat modelul de camuflaj folosit pentru mașinile de test. Prototipurile s-au ales cu desene colorate și cu semnăturile copiilor care le-au realizat.
Clipurile prezentate alături de noile imagini demonstrează capacitatea noului Discovery de a depăși dificultatea unor trasee create pe dune de nisip, zăpadă sau cursuri de apă adânci.
Dezvoltat pe platforma din aluminiu a noului Range Rover Sport, cu o structură de tip monococă, noul Discovery va fi semnificativ mai ușor decât generația anterioară. La asta va contribui și soluția aleasă pentru propulsie.
În prezent, Discovery utilizează motoare pe benzină şi diesel de 3.0 litri, însă noua generaţie va primi în Europa şi un motor diesel Ingenium de 2.0 litri cu patru cilindri, care în prezent este disponibil pe Range Rover Sport şi Evoque, dar şi pe Jaguar XE, XF şi F-Pace. Decizia a fost luată și pentru a obţine o reducere a emisiilor de dioxid de carbon şi a consumului de carburant.
Motoarele de 3.0 litri, diesel și benzină, nu vor dispărea însă din gamă, urmând să fie disponibile doar pe versiunile de top, în compania unei transmisii automate cu opt trepte.