Noul Mercedes-Benz Clasa G facelift: motorizări mild-hybrid și mai multă putere

Publicat marţi, 26.03.2024 15:51 de Alexandru Monenciu

Constructorul german de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul Clasa G facelift. Gama de motorizări a fost electrificată complet, iar versiunea G500 a renunțat la motorul V8.

În cei 45 de ani de carieră, Mercedes-Benz Clasa G a rămas în mare parte la fel, din punct de vedere al formei pătrățoase și a abilităților în off-road. Cu timpul, designul modelului german a fost rafinat, iar interiorul a devenit din ce în ce mai luxos.

Acum a venit momentul să facem cunoștință cu noul Clasa G facelift.

Din punct de vedere estetic, pe lista noutăților regăsim o grilă frontală nouă, spoilere față/spate revizuite, camera video din spate a fost repoziționată, iar jantele au dimensiuni cuprinse între 18 și 20 de inch. Unele au un design nou.

Paleta de culori exterioare include o nuanță nouă, denumită Albastru Sodalite Metallic.

Sunt disponibile mai multe pachete exterioare, inclusiv Professional Line, Exclusive Line, AMG Line și Night Package.

Versiunea de performanță Mercedes-AMG G63 poate fi recunoscută foarte ușor după culoarea exterioară exclusivă Albastru Hyper Magno, spoilerul față AMG, cu trei elemente verticale și inserții din oțel inoxidabil, emblema AMG montată pe capotă, etrierele argintii, dar și după jantele AMG de 20 de inch (disponibile în standard).

TEHNOLOGIE MBUX 

Regăsim o serie de noutăți și în habitaclul noului Mercedes-Benz Clasa G facelift. Spre exemplu, noul volan îmbrăcat în piele Nappa, cea mai nouă versiune a sistemului de iluminat ambiental și sistemul MBUX.

Acesta din urmă integrează un instrumentar de bord digital și un ecran central pentru sistemul multimedia, ambele având o diagonală de 12.3 inch. Conexiunea Apple CarPlay și Android Auto este disponibilă fără fir.

Dacă tot am pomenit de sistemul multimedia, acesta integrează o funcție denumită Off-road Cockpit. Pe scurt, afișează informații necesare pentru condusul în off-road (altitudine, unghiul volanului și așa mai departe), iar noua funcție Transparent Hood, împrumutată de la EQE și GLC, îți permite să "vezi" prin partea frontală.

Opțional, clienții pot bifa dotări precum suporturi pentru pahare cu funcție de încălzire și răcire, sistem de încărcare prin inducție pentru telefonul mobil, dar și sistemul MBUX High-End Rear Seat Entertainment. Cu alte cuvinte, două ecrane de 11.6 inch pentru locurile din spate.

Tot opțional, noul Clasa G facelift poate fi echipat cu sistemul audio Burmester 3D.

Așa cum era de așteptat, versiunea AMG plusează cu un plus de sportivitate, inclusiv cu un volan AMG Performance.

MOTORIZĂRI MILD-HYBRID

Gama de motorizări este acum electrificată, în sensul în care orice propulsor bifezi primești un sistem mild-hybrid la 48V. Sunt disponibile, momentan, 3 versiuni: G450d, G500 și, desigur, G63.

Prima vine echipată cu un motor diesel, de 3.0 litri, care dezvoltă 367 CP și 750 Nm, iar sistemul mild-hybrid plusează cu 20 CP și 200 Nm în anumite situații. În aceste condiții, suta de kilometri pe oră este atinsă în 5.8 secunde, iar viteza de top ajunge la 210 km/h.

Versiunea G500 nu mai ascunde sub capotă un motor V8, ci un agregat de 3.0 litri mild-hybrid, pe benzină, cu 6 cilindri în linie. Cel de la volan are la dispoziție 449 CP și 560 Nm (+ 20 CP și 200 Nm de la sistemul mild-hybrid), suficient pentru a atinge 100 de km/h în 5.4 secunde.

Nu în ultimul rând, versiunea de performanță G63 integrează același motor V8 de 4.0 litri ca și până acum, dar și acestuia i-a fost alăturat un sistem mild-hybrid la 48V. Oferă 585 CP și 850 Nm, plus 20 CP și 200 Nm pentru o scurtă perioadă de timp.

În aceste condiții atinge 100 de km/h în 4.4 secunde și o viteză maximă de 220 km/h. Pachetul AMG Performance scade aceste valori la 4.3 secunde, respectiv 240 km/h.

Indiferent de versiunea aleasă primești o transmisie automată cu 9 rapoarte și o tracțiune integrală cu 3 diferențiale ca și până acum.

Ulterior, gama de motorizări va fi completată de o versiune pur electrică. 

Suspensia oferită în standard include amortizoare ajustabile electric, care erau opționale pe modelul pre-facelift. Suspensia AMG Active Ride Control este standard pe versiunea G63.

Mercedes-Benz Clasa G facelift a fost revizuit și din punct de vedere al siguranței. Celebrul model poate fi echipat, în premieră, cu sisteme ca Active Steering Assist, Active Emergency Stop Assist și ajustarea vitezei în funcție de ruta de deplasare (înainte de viraje, sensuri giratorii etc. mașina încetinește automat).

Prețurile noului Clasa G facelift pornesc de la 122.808 euro pe piața din Germania.

via Mercedes-Benz

  • M, marţi, 26.03.2024 16:36

    E plin Bucurestiul de G-uri care fac "off road" pe...sosea.... si la Mall. Ba mai mult, unele au niste soferite super coafate si cu unghii aplicate. Hi,hi,hi... 585 CP și 850 Nm...100 de km/h în 4.4 secunde - sa tot fie.

  • MarS, marţi, 26.03.2024 16:50

    Inca o masina mild hybrid V8 cu care salvam planeta, mai ales niste duamne de isi duc copii la fotbal si alte activitati si care urla cu ele pe stradutele din Buc si daca dau peste tine ... ghinion!

  • petrush, marţi, 26.03.2024 20:08

    pretul corect.de trei ori mai puternica decat toyota land cruiser,normal sa fie si de trei ori mai scumpa.

  • Joe, miercuri, 27.03.2024 09:23

    Masina asta se vinde pt ca exista prosti cu bani

  • eu, miercuri, 27.03.2024 11:47

    da @petrush, dar se descurca in off road la fel de (super)bine ca Landcruiser, eu daca as vrea un vehicul excelent pt off road nu stiu daca as alege G inaintea Landcruiserului. @Joe: G-ul este deja de mult timp o institutie. de preturi nu comentez nimic, insa asta e ceea ce se poate numi masina germana adevarata, indiferent de propulsie - termica sau, in curand, electrica - si asta e nivelul preturilor pentru masina germana asa cum o stim, de la care poti sa ceri orice pretentii de lux, fiabilitate si anduranta. ceea ce se vinde in gama de jos de preturi, masini deloc speciale, gen bmw serie 1,2 mercedes A-class, CLA, GLA, GLB, audi A1, A2 si diverse vw precum Taigo, T-roc, T-cross, etc nici n-ar trebui sa se numeasca masini germane si proprietarii nici n-ar trebui sa se laude cu ele ca fiind tehnologie germana de varf. vrei sa te lauzi si te tine buzunarul, ia atunci un G, un S, un 911, un serie 7 sau 8, un A8/S8/S6 sau alte masini similare care au cladit reputatia industriei auto germane. astea ieftine de care am pomenit, slabe si la calitate si fiabilitate nu fac nicio cinste siglei pe care o poarta sau numelui de masina germana, dimpotriva, aduc numai deservicii si apoi lumea zice, vai dar ce-au decazut marcile germane. nu, ele n-au decazut deloc, masinile care au construit legenda inca exista dar trebuie bagat mana foarte adanc in buzunar pentru a le obtine, adica exact asa cum se intampla si pe vremurile lui Cobra sau 560 SE/SL, cand doar foarte putini isi permiteau una, nu ca azi cand sunt arhipline strazile de stelute si inele si elice bavareze cumparate cu 7-8k euro.

  • Dragos, miercuri, 27.03.2024 12:07

    Nu stiu ce sa zic, la reputatia masinii germane au contribuit masiv si modele ieftine de masa, precum Beetle sau Golf, care erau la vremea aia indestructibile, fiabile, rezistente si care din pacate nu mai au corespondent in prezent, in era consumerismului si a sclipiciului de unica folosinta.

  • MarDark, miercuri, 27.03.2024 13:57

    Am si eu intrebare, putin offtopic, la G class nu se mai supara nimeni ca iese fumul pe la usa din spate? Nu isi mai sufoca nimeni soacra in spate?

  • Joe, miercuri, 27.03.2024 16:29

    @eu, am avut un VW polo din 1998, l-am dat anul trecut la rabla. In afara de revizii n-am avut absolut nici o problema cu masina aia. Bateria de uzina a tinut 17 ani, cei de la dr. Battery au o poza cu masina si bateria... Cum ziceau baietii de la TopGear, marele concert VW nu isi trimite inginerul de top la Bugatti ci la Golf si Passat... alea aduc banii si faima pe termen lung. G-ul din pacate este o definitie de opulenta fara numar si fara gram de stil. De departe tehnic da as lua G-ul, dar ca imagine clar Land Rover Velar sau Lexus...

  • ///COR/// 33', joi, 28.03.2024 06:58

    N-ai ce-i reprosa modelului asta. E fix asa cum trebuie sa fie. Costa cat trebuie sa coste. O masina corecta !

  • xxx, joi, 28.03.2024 09:49

    G este o mașină de „statut”, nu da nimeni peste 120000E ca s-o „rupă” pe coclauri in off Acum fiecare cu gustul lui, nu comentez mai mult, pentru ca nu-mi permit s-o cumpăr.