Noul Mitsubishi Grandis, premieră națională la Salonul Auto București

Publicat miercuri, 08.10.2025 13:03 de Alexandru Monenciu

Salonul Auto București a marcat premiera națională a noului Mitsubishi Grandis. SUV-ul, înfrățit cu Renault Symbioz, va ajunge în showroom-urile din România în luna ianuarie 2026.

Constructorul nipon de automobile a prezentat noul Grandis la începutul lunii iulie. Acum, SUV-ul înfrățit cu Renault Symbioz a debutat oficial în România, cu ocazia Salonului Auto București care se află în plină desfășurare.

Trecem peste partea estetică, având în vedere că a fost dezbătută pe larg în ultimele trei luni, și vorbim direct despre motorizările noului Grandis.

Fiind bazat pe o platformă Renault, adică CMF-B, clienții au la dispoziție un propulsor de 1.3 litri mild-hybrid, care oferă 140 de cai putere și care poate fi alăturat unei transmisii automate cu 7 rapoarte sau unei cutii manuale de viteze cu 6 trepte.

A doua opțiune este una full-hybrid. Este vorba despre bine-cunoscutul agregat de 1.8 litri, aspirat natural, asistat de două motoare electrice și o baterie de 1.4 kWh. Acest ansamblu oferă în total 156 de cai putere.

Așa cum spuneam, premieră națională a noului Grandis a avut loc în cadrul Salonului Auto București. Primele exemplare vor ajunge în reprezentanțele din România în luna ianuarie 2026.

via Mitsubishi