Noul Nissan Z facelift: design frontal revizuit și suspensie îmbunătățită
Nissan Z a primit un facelift cu ocazia Salonului Auto de la Tokyo. Modelul de performanță al mărcii japoneze primește un design frontal revizuit, o suspensie recalibrată și o culoare nouă.
Nissan Z, singurul model de performanță rămas în portofoliul mărcii nipone, a primit un facelift. Această actualizare apare la 4 ani de la debutul producției modelului și constă într-un design ușor revizuit al părții frontale, o culoare nouă, dar și îmbunătățiri tehnice.

Grila mare a vechiului model este acum înlocuită de o grilă nouă, separată pe două zone și este totodată mai lată. Restul exteriorului este neschimbat, însă paleta de culori este acum îmbogățită cu noua nuanță de verde Unryu. Noul Nissan Z facelift mai primește jante de 19 inch noi, cu 10 spițe.

Singura noutate adusă la interiorul noului Z facelift este o culoare bej deschisă nouă pentru tapițeria din piele. Ultima noutate vizuală este noua siglă Z, vizibilă pe capotă, care înlocuiește sigla Nissan.
Schimbările mai importante aduse de Nissan Z sunt cele de sub caroserie. Astfel, Nissan Z facelift primește o suspensie revizuită, cu amortizoare mai mari pentru a îmbunătăți comportamentul în viraje și răspunsul direcției. De asemenea, discurile de frână sunt mai mari pentru opriri mai rapide.

Noul model actualizat primește și o cutie manuală cu 6 trepte. Alternativ, există și o cutie automată cu 9 trepte.
Motorul noului Nissan Z facelift este neschimbat față de vechiul model. Astfel, unitatea V6 twin-turbo de 3.0 litri dezvoltă în continuare 406 cai putere și 475 Nm în cazul versiunii standard. Propulsorul versiunii mai puternice Nismo are 426 de cai putere și 521 Nm.

Noul Nissan Z facelift va fi lansat mai întâi în Japonia înainte de a ajunge mai târziu pe piața nord-americană. Deși modelul este în producție încă din 2022, Nissan Z nu este disponibil în Europa.
via Nissan




