Noul Opel Calibra va avea şi o versiune cabrio
Noul Opel Calibra Coupe, aşteptat pe piaţă în următorii doi ani, va dispune şi de o versiune Cabrio. Sub capotă, clienţi vor putea opta pentru motorul V6 de 325 CP de pe Insignia OPC.
Relansarea pe piaţă a lui Opel Calibra va veni cu o serie de surprize pentru fanii mărcii germane. Conform unor informaţii apărute în presa internaţională, viitorul model Opel va dispune şi de o versiune cabriolet, aceasta urmând să fie o alternativă de luat în seamă la Seria 3 şi Audi A5 în versiunile lor decapotabile.
La fel ca varianta coupe, noul coupe de segmetn mediu al celor de la Opel îşi va baza designul pe liniile dinamice ale conceptului GTC, prezentat în premieră mondială în cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2007, cel care a inspirat şi versiunea OPC a lui Opel Insignia.
Atât Calibra coupe, cât şi Calibra cabrio vor beneficia de aportul unităţii V6 Turbo de 2.8 litri şi 325 de cai putere regăsită sub capota lui Insignia OPC. Evident, motorul va putea fi combinat şi cu sistemul 4x4 disponibil pe modelul de performanţă al germanilor.
via | Autocarbe
motorul are 2.8 litri nu 3.8 litri