
Noul Porsche Macan GTS: motor electric preluat de la Macan Turbo
Porsche a lansat oficial o nouă versiune pentru Macan electric. Noua versiune se numește Macan GTS și este cea mai puternică versiune a modelului electric, alături de Macan Turbo, cu care împărtășește același motor electric.
Constructorul german a îmbogățit gama lui Macan electric cu noua versiune GTS. Această versiune este cea mai puternică a lui Macan, alături de versiunea Macan Turbo. Ambele versiuni împărtășesc același motor electric de 571 cai putere și 955 Nm.
Cu acest motor, noul Macan GTS accelerează de la 0 la 100 km/h în 3.8 secunde și atinge o viteză maximă de 250 km/h, limitată electronic. Bateria are o capacitate de 100 kWh și asigură o autonomie de 586 kilometri în regim WLTP. Încărcarea bateriei de la 10% la 80% durează 21 de minute la o putere de încărcare de 270 kW.
Exteriorul noului Porsche Macan GTS primește câteva noutăți care vor fi disponibile și pentru celelalte versiuni ale modelului la începutul lui 2026. Aceste noutăți vizuale constau în faruri și stopuri Matrix LED fumurii, praguri laterale cu un design nou și vopsite în negru, un spoiler frontal vopsit în negru și un difuzor vopsit tot în negru. În standard, noul Macan GTS vine echipat cu jante de 21 de inch. Opțional, sunt disponibile jante mai mari, de 22 de inch.
Paleta de culori a lui Macan GTS include 3 nuanțe noi, exclusive: Crayon, roșu Carmine și albastru Lugano.
În habitaclu, scaunele noului Porsche Macan GTS sunt îmbrăcate în materialul Race-Tex aflat în combinație cu piele. Majoritatea elementelor din habitaclu sunt finisate în negru, însă dacă alegi pachetul opțional GTS Interior Package, vei putea vopsi anumite elemente din interior în culoarea caroseriei.
Noul Porsche Macan GTS mai beneficiază de un sistem de tracțiune integrală, o suspensie pneumatică activă cu o gardă la sol mai joasă cu 10 milimetri față de versiunea obișnuită a lui Macan și un sistem de vectorizare a cuplului în standard. Roțile viratoare din spate sunt disponibile ca opțiune.
Noul Porsche Macan GTS este acum disponibil și în România. Pe piața noastră, modelul de performanță are un preț de pornire de 110.504 euro.
via Porsche