Noul Toyota GR Supra Lightweight: cutie manuală cu 6 trepte și greutate redusă cu 40 de kilograme
Toyota a prezentat o nouă versiune Supra, dedicată puriștilor, numită GR Supra Lightweight. Noul model este echipat cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, iar greutatea totală a fost redusă cu aproape 40 de kilograme. Mașina va fi vândută exclusiv în Europa.
După o perioadă îndelungată, în care fanii lui Toyota Supra au cerut ca aceasta să aibă o cutie manuală, constructorul japonez a lansat o versiune specială pentru puriști. Aceasta se numește GR Supra Lightweight și este echipată cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte.
Așa cum reiese din nume, greutatea mașinii a scăzut considerabil față de un Supra standard. În primul rând, cutia de viteze în sine cântărește mai puțin decât cea automată. Jantele de 19 inch sunt confecționate dintr-un aliaj mai ușor și sunt cu 1.2 kilograme mai ușoare fiecare.
Dieta continuă inclusiv la interior, acolo unde tapițeria din piele este absentă, iar reglajele electrice pentru scaune și suportul lombar au fost eliminate. În total, GR Supra Lightweight cântărește cu circa 38 de kilograme mai puțin față de un Supra standard.
Sub capota noului model se află același motor de 3.0 litri care dezvoltă 340 de cai putere. Cutia de viteze manuală dispune de un ambreiaj creat special pentru a optimiza performanțele motorului. Inclusiv suspensia și sistemul de frânare au fost regândite pentru a acomoda noua cutie și pentru a oferi performanțe ridicate.
Cutia de viteze iMT folosește un sistem de control inteligent programat cu un software nou pentru a prioritiza performanțele sportive. La schimbarea treptelor, cuplul motorului este optimizat pentru a oferi o tranziție cât mai lină și mai rapidă. Inclusiv în momentul retrogradării, soft-ul cutiei este programat pentru a oferi performanțe constante. Pentru o accelerație rapidă, raportul de transmisie final a fost scurtat de la 3.15 la 3.46. Funcția iMT poate fi dezactivată atunci când mașina se află în modul Sport.
Alte elemente esențiale, precum suspensia, sistemul de frânare și sistemele de asistență au fost regândite pentru acest model. GR Supra Lightweight introduce și un mod de conducere nou, numit Hairpin+, care permite o patinare mai mare a roților motrice spate în virajele foarte strânse și aflate în urcare.
Noul Toyota GR Supra Lightweight va fi disponibil exclusiv în Europa. Constructorul japonez se așteaptă ca noul GR Supra Lightweight să fie cel mai popular din gama Supra.
via Toyota
Puține informații, iar unele sunt ciudate (ceva tipic pentru japonezi). Au redus greutatea totală cu 38 kg dar reducerea la jante este de 12 kg fiecare (4x12=48) (?) iar ei zic că mușamaua de pe scaune este mai ușoară decât pielea (de crocodil probabil) . În rest designul este unul retro recalibrat . Scaunele par înguste pentru a face loc unui tunel median supradimensionat în gaura căruia poți să pui o carafă de sake. Montanții parbrizului sunt foarfte groși și crează unghiuri moarte periculoase. Iar puriștii poate au evoluat și ei și vor să mestece mai tare la manetă așa că mergea o cutie cu 7,8 viteze, că șase viteze aveau și acum 20 de ani. Îmi cer scuze de la fanii Toyota dar în mod ciudat am așteptări un pic mai mari de la un supraconcern. Să sperăm că își vor lua revanșa cu un preț uman.