Noul Volkswagen Golf R facelift: 333 de cai putere
Volkswagen a lansat oficial noul Golf R facelift, cea mai puternică versiune a compactei germane. Noul model primește un motor de 333 de cai putere și o ediție specială nouă.
Constructorul german a dezvăluit oficial noul Golf R facelift. Aceasta este cea mai puternică versiune a compactei germane și este și al doilea cel mai puternic Golf de serie din istorie, după noul Golf GTI Clubsport.
MOTOR DE 333 CP
Asta se datorează unui motor de 2.0 litri turbo care dezvoltă 333 de cai putere și 420 Nm. Față de precedentul Golf R, noul model este mai puternic cu 14 cai putere. Motorul este cuplat la o cutie automată DSG cu 7 trepte, iar puterea este transmisă către toate roțile cu ajutorul sistemului de tracțiune integrală 4Motion. Acesta din urmă include și tehnologia de vectorizare a cuplului R-Performance Torque Vectoring.
Noul Volkswagen Golf R facelift atinge o viteză maximă limitată electronic la 250 de km/h. Dacă bifezi pachetul opțional R-Performance, atunci vei avea o viteză maximă mai mare, de 270 de km/h.
MOD DE RULARE SPECIAL PENTRU NURBURGRING
Pachetul opțional R-Performance nu doar că mărește viteza maximă a noului model, dar aduce și două moduri de rulare noi: Drift și Special. Cel dintâi mod de rulare este conceput special pentru derapaje controlate, în timp ce modul Special oferă cele mai bune setări pentru un tur rapid pe legendarul Nurburgring.
Același pachet opțional mai adaugă și un eleron mai mare, precum și un cronometru GPS și un indicator al forțelor laterale și longitudinale (G-Meter).
SIGLĂ VOLKSWAGEN ILUMINATĂ
Noul Volkswagen Golf R facelift este disponibil în variantele de caroserie hatchback și Variant. În cazul variantei break, portbagajul are o capacitate maximă de 1642 de litri, cu bancheta rabatată. Ambele variante vin dotate cu șasiul adaptiv DCC.
La exterior, noul hot hatch primește faruri LED Plus redesenate, precum și o siglă Volkswagen iluminată. Bara din față integrează elemente aerodinamice active, iar în spate avem și stopuri LED noi. Exteriorul este completat de jante de 19 inch cu un design nou și care cântăresc doar 8 kilograme pentru fiecare roată.
CHATGPT INTEGRAT
În habitaclu, noul Volkswagen Golf R facelift primește scaune sport cu tetiere integrate în spătarele scaunelor, precum și numeroase accente albastre sub forma unor cusături sau suprafețe vopsite. Aici avem și un instrumentar digital de 10.23 inch, precum și un ecran central cu diagonală de 12.9 inch și care afișează o grafică nouă.
Noul model de performanță primește și un asistent vocal cu ChatGPT integrat, precum și suprafețe tactile iluminate pentru reglarea temperaturii. Opțional, vor fi disponibile scaune îmbrăcate în piele Nappa și ornamente din fibră de carbon.
EDIȚIE SPECIALĂ BLACK EDITION
Odată cu lansarea noului Golf R facelift, Volkswagen prezintă și o ediție specială pentru noul său model de performanță. Noua ediție poartă numele Black Edition și primește o vopsea neagră, alături de embleme întunecate, etriere vopsite în negru, jante de 19 inch cu design exclusiv, faruri LED IQ Light Matrix cu tentă închisă și terminații ale evacuării vopsite în negru.
Pe piața din Germania, noul Volkswagen R facelift pornește de la 53.795 de euro pentru varianta hatchback, respectiv 55.065 de euro pentru varianta break. Ediția specială Golf R Black Edition propune un preț de pornire de 58.440 de euro. Pe această piață, pre-vânzările vor începe în 3 iulie.
via Volkswagen
Tristă masină, ma scuzați!