Noul Volkswagen Golf R Variant: 320 CP și 1.642 de litri pentru bagaje

Publicat miercuri, 07.07.2021 13:00 de Alexandru Monenciu

Constructorul german de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul Golf R Variant. Versiunea mai practică a hot hatch-ului are tot 320 de cai putere, dar portbagajul are un volum maxim de încărcare de 1.642 de litri.

Noua generație Volkswagen Golf R a debutat la începutul lunii noiembrie 2020. Cu această ocazie, hatchback-ul compact de performanță a devenit cel mai puternic Golf din istorie datorită motorului de 2.0 litri care a ajuns să dezvolte 320 de cai putere.

Acum, marca germană a prezentat și versiunea mai practică, Golf R Variant. Departamentul tehnic a rămas neschimbat, astfel că dispune tot de 320 CP și 420 Nm cuplu.

Fiind, însă, cu 79 de kilograme mai grea decât versiunea hatchback, performanțele sunt puțin schimbate. Noul Volkswagen Golf R Variant atinge 100 de km/h în 4.9 secunde (+0.2 secunde) și are o viteză maximă de 250 km/h.

Pachetul opțional R Performance, care mai include jante de 19 inch și modurile de rulare Nurburgring și Drift, crește viteza de top la 270 km/h. Pentru a combate greutatea în plus, constructorul din Wolfsburg a revizuit suspensia.

În plus, comparativ cu vechea generație, noul Golf R Variant este mai lung cu 349 de milimetri. Acest lucru se traduce printr-un habitaclu mai încăpător. Cu bancheta în poziție normală, volumul portbagajului este de 611 litri, dar prin rabatarea ei se obțin 1.642 de litri pentru bagaje.

Break-ul de performanță poate, de asemenea, tracta până la 1.900 de kilograme.

Că tot am pomenit de interior, pasagerii vor regăsi aici toate noutățile introduse de versiunea hatchback. Printre ele, scaunele sport, ornamentele care imită fibra de carbon, volanul teșit în partea de jos, lumină ambientală albastră și grafică specială pentru instrumentarul de bord digital și pentru sistemul multimedia.

Prețul nu a fost anunțat, dar debutul pe piața din Germania este programat pentru jumătatea lunii august.

via Volkswagen

  • Popeye Francis, miercuri, 07.07.2021 13:10

    Cum adica dispune de modul de rulare "Drift".Pai citeam pe aici ca doar Bmw-ul promoveaza "condusul agresiv".

  • flo, miercuri, 07.07.2021 13:51

    urita masina

  • DanG, miercuri, 07.07.2021 14:02

    Sunt fan combi-uri si posesor de Golf 7 Variant. Modelul asta l-au dat de gard, in poza 2 se vede cel mai clar ca luneta are un unghi ciudat, masina asta chiar aduce a dric. Daca rezolva la facelift farurile, luneta si mai pun niste butoane pentru clima si start stop...poate, poate :)) altfel, la cat costa Golf 8 combi, mai bine un Passat Variant ca tot pe acolo iesi la bani si este aceeasi platforma.

  • GabiA, miercuri, 07.07.2021 19:49

    Mie-mi place cum arata. Mi se pare o masina frumoasa. Este si practica, are si putere pentru orice drum. E bun best buy.

  • inexorabil, miercuri, 07.07.2021 20:26

    Evident că nu putem emite vreodată pretenţii estetice în privinţa lui Golf. În esenţă, Arteon este provocarea lui VW în direcţia măgulirii ochiului născut critic. A, şi demn de remarcat (ca şi în cazul lui Passat) : fără “tablete de neam prost” (înţelegeţi domniile voastre…). https://www.youtube.com/watch?v=CkpQK9p53jo

  • andrei, miercuri, 07.07.2021 21:17

    Un passat la aceeasi motorizare si dotari e cu vreo 5-6 k euro mai scump. Nu ai de ce sa opresti start stopul la etsiuri. Iar tdi nu as mai lua. Si ai shortcut pe ecranul mare pt oprire start stop. Buton dedicat nu o sa mai vezi. La fel si pt clima. Dar ai si la alea touch. Dai click si creste/scade. Personal pun o temperatura si am terminat cu umblatul la clima.

  • Cum ar veni, joi, 08.07.2021 08:27

    1.642 litri, deci în el încap 3.284 cutii de bere. Cool!

  • jiji, joi, 08.07.2021 09:46

    Cam da rusine la tot ce misca in clasa :))))) Arata senzational.....cand o incepe sa miste crypto mai bine cu asta va dau rusine!!!!

  • DanG, joi, 08.07.2021 14:36

    @Andrei Eu am comparat 2.0 TDI DSG la Passat si Golf Variant si ambele sunt la 29000 fara optionale, acuma posibil Golful sa aiba cateva dotari standard in plus (gen scaun Ergoactive sau luminite ambientale) dar nu am vazut diferenta de pret 5000 Euro la aceeasi motorizare si transmisie.