Noul Volkswagen ID.3 GTX, primul hot hatch electric al mărcii
Volkswagen a prezentat oficial noul ID.3 GTX, versiunea de performanță a lui ID.3. Noul model este primul hot hatch electric din istoria mărcii și este disponibil în două versiuni.
Constructorul german a dezvăluit oficial noul ID.3 GTX. Acesta este primul hot hatch din istoria Volkswagen și primește, la momentul lansării, două versiuni cu puteri diferite.
Dar înainte de a trece în cont detaliile tehnice despre noul model, să vedem ce noutăți aduce primul hot hatch electric Volkswagen în materie de design. La exterior avem o bară de protecție nouă în partea din față, care integrează o priză de aer în formă de trapez. De asemenea, avem și o semnătură luminoasă nouă pentru luminile de zi LED, precum și mai multe elemente ale caroseriei vopsite în negru lucios, cum ar fi: plafonul, capacele oglinzilor, hayonul eleronul și pragurile.
În partea din spate observăm un mic difuzor montat sub bară, iar exteriorul este completat de jante sport de 20 de inch.
Interiorul noului ID.3 GTX aduce scaune sport îmbrăcate în piele întoarsă și care conține cusături contrastante roșii. În aceeași culoare este vopsită și sigla GTX, prezentă la baza tetierei. Noul model vine dotat cu un ecran de 12.9 inch pentru sistemul multimedia, precum și cu un selector al modurilor de rulare montat la volan. Mai mult, comenzile tactile pentru reglarea volumului radio și a temperaturii din habitaclu sunt acum iluminate.
Așa cum spuneam, noul hot hatch electric al mărcii germane este disponibil în două versiuni diferite. Prima versiune, botezată simplu GTX, primește un singur motor electric de 285 de cai putere și un cuplu de 545 Nm. În cazul acestei versiuni, motorul antrenează roțile din spate. Accelerația de la 0 la 100 de km/h este gata în 6 secunde, iar viteza maximă este limitată electronic la 180 de km/h.
Versiunea mai puternică se numește GTX Performance și primește două motoare electrice, ceea ce înseamnă, implicit, tracțiune integrală. În cazul acestei versiuni, propulsorul dezvoltă 326 de cai putere, însă cuplul rămâne tot la 545 Nm. Sprintul de la 0 la 100 de km/h este realizat în 5.6 secunde, iar viteza maximă este limitată, de această dată, la 200 de km/h.
Ambele versiuni primesc o baterie cu o capacitate netă de 79 de kWh. Mașina poate să tragă un curent de 175 de kW, iar repriza de încărcare de la 10% la 80% durează 26 de minute. Autonomia este estimată la aproximativ 600 de kilometri în regim WLTP.
Volkswagen nu a confirmat prețurile noului ID.3 GTX pentru moment.
via Volkswagen