Noul Volkswagen Passat sedan trăiește! Dar numai în China

Publicat miercuri, 17.04.2024 10:55 de Tiberiu Safta

Au apărut primele imagini cu noul Volkswagen Passat Pro, un model destinat exclusiv pieței din China. Noul model este varianta sedan a noii generații Passat, iar acesta primește două motoare pe benzină pentru această piață.

Odată cu lansarea celei de-a noua generații Volkswagen Passat, modelul de clasă medie este oferit doar în varianta de caroserie break pe Bătrânul Continent. Acum, la aproape un an de la debutul celui mai nou Passat, au apărut imagini neoficiale cu o nouă variantă sedan. Noul model se numește Passat Pro și este destinat exclusiv pieței din China, acolo unde berlinele domină piața auto.

Noua variantă sedan a lui Passat primește un design identic cu versiunea break în părțile din față și laterale. Diferența este în spate, acolo unde avem un design obișnuit, cu stopuri LED unite și cu inscripția numelui modelului în centrul acestora. În funcție de echiparea aleasă, noul Volkswagen Passat primește jante de 17, 18 sau de 19 inch.

Interesant este faptul că noul Passat sedan este mai lung decât varianta break. Astfel, noul model este lung de 5006 milimetri (mai lung cu 89 de milimetri față de Passat Variant), lat de 1850 de milimetri și înalt de 1489 de milimetri. Chiar și ampatamentul este mai lung, acesta fiind de 2871 de milimetri (+30 de milimetri față de Passat break).

Versiunea destinată pieței din China va primi două motorizări pe benzină, fără nicio formă de electrificare. Astfel, avem un motor de 1.5 litri turbo de 160 de cai putere, respectiv un motor de 2.0 litri turbo care dezvoltă 220 de cai putere.

Noul Volkswagen Passat Pro pentru piața din China urmează să fie lansat oficial în următoarele zile. Noul model va fi produs în Shanghai de către SAIC.

via Carscoops

  • Matei, miercuri, 17.04.2024 12:42

    In Europa se cheamă ID7 :)

  • Joe, joi, 18.04.2024 07:32

    https://piataauto.md/Stiri/2024/04/Porturile-europene-sunt-pline-de-masini-electrice-chinezesti-nevandute-iar-fenomenul-ia-amploare-tot-mai-mare/