Noutăți în paleta de culori Toyota: japonezii oferă nuanțe mate de caroserie pentru C-HR și GT86

Publicat marţi, 18.07.2017 12:34 de Bogdan Mirică

Toyota le oferă europenilor o nouă gamă de culori de caroserie cu finisaj mat pentru modelele C-HR și GT86.

BMW a fost primul producător de automobile de serie care a oferit în lista sa de culori opționale și o nuanță mată a caroseriei. Se întâmpla în anul 2013, când BMW lansa ediția specială M3 Frozen Grey. De atunci și până acum, paleta de culori mate a celor de la BMW s-a extins și se pare că i-a inspirat și pe alți producători auto.

Cel mai recent exemplu este Toyota, care vrea să ofere finisaj mat pentru caroseriile celor mai sportive modele ale sale: coupe-ul GT86 și aclamatul crossover C-HR.

În cazul acestuia din urmă, europenii vor avea la dispoziție patru nuanțe mate: Metalstream Grey Metallic, Titanium Blue Metallic, Nova White Metallic și Marlingrau Metallic. Culorile vor fi regăsite în lista de opționale și vor scoate din buzunarul clienților 1850 de euro.

Pentru a putea contrasta cât mai bine cu aceste nuanțe, Toyota oferă și un finisaj negru lucios pentru montanții A și C, eleronul spate, oglinzile laterale și acoperiș. Aceste detalii mai scot din buzunar încă 140 de euro.

Cei care își doresc un GT86 cu mai multă personalitate au la dispoziție șase culori mate de caroserie: Coffee Brown Matte, Bold Black Matte, Metal Gray Matte, Ice Silver Matte, Frosted Blue Matte și Mamba Green Matte. Aplicarea acestor culori pe un GT86 costă 1890 de euro. Dacă vă doriți nuanța implicit pe eleronul spate, atunci mai adăugați 120 de euro.

Și în cazul coupe-ului există o soluție pentru a crea un contrast evident: o folie neagră Furious Black Metallic, care poate fi aplicată pe diferite părți ale caroseriei.

  • gogu, marţi, 18.07.2017 13:44

    romanii dau in general 1.850 de euro pe masina, nu doar pe suplimentul de vopsea