Noutăți în programul Rabla Plus: vor putea fi achiziționate și mașini electrice înmatriculate în ultimele 6 luni cu până la 6.000 de kilometri
Programul Rabla Plus va permite achiziționarea de mașini electrice care au fost înmatriculate cu cel mult 6 luni în urmă și care au cel mult 6.000 de kilometri.
Administrația Fondului de Mediu a anunțat în această săptămână prelungirea perioadei de înscrieri în cadrul programului Rabla Plus până în 20 noiembrie. Cu această ocazie, autoritățile au anunțat de asemenea o serie de noutăți pentru Rabla Plus.
Cea mai importantă dintre ele este că mașinile electrice vor putea fi cumpărate prin programul Rabla Plus și dacă au fost înmatriculate pentru prima oară cu cel mult 6 luni în urmă și care au cel mult 6.000 de kilometri.
Informațiile vin la numai două săptămâni după ce Ministerul Mediului anunțase că achiziționarea mașinilor electrice Tesla prin programul Rabla Plus este acum posibilă prin intermediul companiilor care finanțează achiziția modelelor Tesla.
Până acum, românii nu puteau achiziționa mașini electrice Tesla prin programul Rabla Plus, întrucât constructorul american nu are încă o reprezentanță în România.
Tot cu această ocazie, autoritățile au aprobat suplimentarea bugetului pentru Rabla Plus cu încă 60 de milioane de lei, întrucât bugetul total de 145 de milioane de lei pentru ediția din acest an fusese deja epuizat. Cei 60 de milioane de lei sunt suficienți pentru achiziționarea a 1.333 de mașini electrice sau 3.000 de mașini plug-in hybrid.
Via AFM (PDF)
Nu-i rău, dar... https://m.digi24.ro/opinii/lectia-dura-de-economie-pentru-premierul-ludovic-orban-si-ministrul-virgil-popescu-dacia-electrica-produsa-in-china-1392927