Novak Djokovic a devenit imaginea mărcii Peugeot

Publicat joi, 09.01.2014 14:00 de Sebastian Toma

Tenismenul Novak Djokovic, actual număr doi mondial în clasamentul ATP, a devenit imaginea mărcii Peugeot. Parteneriatul marchează 30 de ani de colaborare între marca din Sochaux şi turneul de Grand Slam de la Roland Garros.

Peugeot a anunţat un parteneriat de imagine cu tenismenul Novak Djokovic. Acesta vine la 30 de ani de la începerea parteneriatului dintre marca din Sochaux şi turneul de la Roland Garros. Peugeot l-a ales pe Djokovic datorită notorietăţii sale la nivel mondial, dar mai ales pentru reputaţia sa din China, cea mai mare piaţă auto din lume, unde francezii vor să pornească o ofensivă menită să le crească vânzările şi să-i readucă pe profit. De altfel, investiţiile Peugeot în tenis au fost constante în ultimele trei decenii, iar noul parteneriat nu face decât să arate un nou pas între această marcă şi "sportul alb".

Imaginea lui Djokovic va fi asociată mărcii Peugeot vreme de trei ani, conform parteneriatului anunţat astăzi.În acest timp, sigla Peugeot va fi prezentă pe mâneca stânga a tricoului lui Djokovic pe tot parcursul fiecărui turneu la care acesta se înscrie, în timp ce marca franceză va folosi imaginea sportivului pe toate materialele promoţionale şi toate mediile din toate teritoriile în care activează comercial.

Novak Djokovic este numărul doi mondial în tenis (potrivit clasamentului ATP la 02/12/2013) şi aniversează în acest an 11 ani de la debutul profesional. În cariera sa, Djokovic a câştigat 41 de titluri de single. 

Via Peugeot