O ultimă imagine cu viitorul Porsche Cayenne facelift: faruri cu 16.384 de micro LED-uri
Constructorul german de automobile a publicat o ultimă imagine teaser cu viitorul Cayenne facelift, înaintea debutului programat pentru data de 18 aprilie, în cadrul Salonului Auto de la Shanghai.
La finalul lunii martie, Porsche ne-a invitat să facem cunoștință cu noul Cayenne facelift. Atunci v-am arătat câteva imagini de la interior și am trecut în revistă 3 modificări importante primite de SUV-ul german.
Debutul este programat pentru data de 18 aprilie, în cadrul Salonului Auto de la Shanghai.
Până atunci, nemții de la Porsche mai publică un ultim teaser cu viitorul Cayenne facelift. Acesta "trădează" puțin din designul părții frontale.
Piesele de rezistență sunt, fără îndoială, noile faruri HD Matrix, cu nu mai puțin de 16.384 de micro LED-uri controlate individual. Cu faza lungă activată, farurile iluminează drumul la o distanță de până la 600 de metri.
Așa cum spuneam, noul Porsche Cayenne facelift va debuta în 18 aprilie, la Shanghai.
via Porsche și Motor1
Titlu bombastic, oare daca erau 16383 in loc de 16384 leduri era o masina mai proasta?