O ultimă speranță pentru cei care vor off-road veritabil: Ineos Grenadier e un SUV care seamănă cu Land Rover Defender

Publicat miercuri, 12.05.2021 17:03 de Paul Cosma

Britanicii de la Ineos au finalizat o nouă etapă în procesul de testare a lui Grenadier, după ce modelul de off-road a fost pus la încercare în munții din Austria. Producția este programată să înceapă în iulie 2022.

La sfârșitul lui 2020, Ineos a bătut palma cu Daimler pentru achiziția fabricii Mercedes din Hambach (Franța), acolo unde va începe producția modelului Grenadier. Conform înțelegerii, Ineos va continua să producă modelul electric Smart EQ Fortwo în cadrul uzinei franceze. 

Gigantul Ineos susținea atunci că modelul Grenadier va intra pe liniile de producție ale uzinei franceze în a doua parte a lui 2021, pentru ca primele unități să fie livrate clienților în 2022. Ineos vrea să producă anual 25.000 de unități Grenadier.

 

Compania a finalizat acum etapa testelor montane cu Grenadier, în Austria, dar transmite că producția va fi amânată pentru vara anului viitor. 

“Am făcut progrese importante de la primele prototipuri Grenadier de acum un an. Mai avem de muncă, dar sunt încrezător că Grenadier va face treaba pentru care a fost dezvoltat, a declarat președintele Ineos, Sir Jim Ratcliffe.

La începutul lui 2021, Grenadier a fost supus unor teste de frig extrem în nordul Suediei. Următoarea etapă în procesul de dezvoltare presupune testarea performanțelor lui Grenadier în contextul temperaturilor ridicate din deșert. 

Via Ineos

  • PMC, miercuri, 12.05.2021 22:13

    Masina o sa aiba motoare BMW de 3 litri, DIESEL si OTTO. Asta nu stiu de ce v-a scapat... :) Zi de zi, DIESEL deasupra tuturor!

  • dCi, joi, 13.05.2021 08:08

    Sa nu-l supere pe electrikkk

  • Kirotractor, joi, 13.05.2021 11:24

    Lordul petrochimist a băgat +un miliard deja-n proiect, bravo lui dar mă-ndoiesc de reușita lui finală=comercială. Nu zic că diversitatea strică (vorba vine, că nu văd nimic original în proiect). ...Însă dacă ”aspiratoristul” Dyson a renunțat la fabricarea de BEV-uri după flituirea a două miliarde, cu atât mai puține șanse are un gipan băutor de sucuri dinozauriene. :-) Ca să nu mai zic de perspectiva Euro-7, mai greu de scos la capăt decât orice Mission Impossible. P.S. Faceți ceva rogu-vă AM cu reclama EQA (clip video), extinsă repetat peste zona de logare-n cont !

  • LUCCI LUCIANO, joi, 13.05.2021 16:58

    Seamana, doar.....Pana la clonare !

  • zagado26, joi, 13.05.2021 21:29

    @Kirotractor - Recomand AdBlockPlus, e gratuit şi eficient. Să vedem cât va rezista postarea mea :)!