Ocon, cel mai talentat pilot care riscă să părăsească Formula 1: au mai rămas 9 locuri disponibile pe grilă în sezonul 2019
Esteban Ocon riscă să părăsească Formula 1 în ciuda faptului că este sprijinit de Mercedes și mai sunt încă nouă locuri disponibile pe grila de start.
Ferrari și-a definivat marți linia de piloți pentru sezonul 2019 al Formulei 1 în urma unei rocade spectaculoase prin care l-a cooptat pe Charles Leclerc, în timp ce Kimi Raikkonen a semnat cu Sauber.
Chiar și în urma acestui anunț au mai rămas nouă locuri disponibile pentru sezonul următor, însă exista mari șanse ca Esteban Ocon, unul dintre cei mai talentați tineri piloți din Formula 1, să rămână fără echipă. Pilotul Force India a admis acest lucru în cadrul unui mesaj emoționant postat pe rețeaua de socializare Twitter.
"Am mai fost în situații dificile și înainte și întotdeauna le-am depășit. Nu am avut nicio cale ușoară în carieră. Vă pot promite că nu mă dau bătut în acest moment", a scris francezul în vârstă de 21 de ani.
În ciuda talentului demonstrat în acest an, Ocon are șanse mici să rămână în Formula 1 din cauza faptului că multe dintre echipele care au locuri disponibile cauți piloți cu bani.
De departe, Williams este cel mai sonor nume care nu a anunțat încă niciun pilot pentru sezonul următor, însă îl evită pe Ocon din cauza faptului că va rămână fără sponsorul principal Martini la sfârșitul acestui sezon. În acest context, britanicii speră să găsească un pilot capabil să aducă sponsori majori la echipă pentru a rezolva astfel o parte din buget. De altfel, se vehiculează că Williams îl va păstra pe Sergey Sirotkin și că îl va recruta pe Artem Markelov, ambii piloți ruși, cu speranța că aceștia vor aduce și sponsori.
Între timp, Force India îl va păstra cel mai probabil pe Sergio Perez și îl va aduce pe Lance Stroll, mai ales că tatăl acestuia a cumpărat recent echipa de la Vijay Mallya. Aparent, cei de la Haas vor continua cu Romain Grosjean și Kevin Magnussen, în timp ce Toro Rosso a anunțat că nu este interesată de Ocon din cauza faptului că acesta este sprijinit de rivalii de la Mercedes.
Interesant este însă că Ocon a fost în negocieri avansate cu două dintre marile echipe ale Formulei 1, Renault și McLaren. Inițial, francezul ajunsese la un acord cu Renault, însă înțelegerea a picat după ce Daniel Ricciardo a acceptat în mod surprinzător să semneze cu echipa franceză. Între timp, cei de la McLaren se orientaseră și semnaseră deja un contract cu Carlos Sainz Jr, astfel că Ocon a pierdut și această oportunitate.
Via BBC Sport
Riscant e comportamentul lui Verstappen pe cele mai lungi paliere de viteza ale F1 (Baku-Monza).Ocon e doar martor ocular la mercantilismul cronic din aceasta disciplina si cel mai probabil chiar sa devina o victima a lui ! Din pacate.