OFICIAL: Acesta este noul Citroen C3 Aircross. Va avea până la 7 locuri
Francezii de la Citroen publică primele imagini și informații referitoare la noul C3 Aircross. SUV-ul de segment B poate găzdui până la 7 pasageri și va avea inclusiv o versiune pur electrică.
Citroen pregătește lansarea noului C3 Aircross, un SUV de segment B care știe cum să se facă remarcat. Construit pe arhitectura Smart Car, la fel ca C3, cele două modele au foarte multe lucruri în comun, mai ales în ceea ce privește designul exterior.
Francezii au publicat acum primele imagini oficiale cu noul C3 Aircross. Observăm o parte frontală cu noul logo Citroen și semnătura luminoasă specifică, cu 3 segmente luminoase. Avem apoi aripi evazate, un ecartament majorat, dar și roți cu diametrul de 690 de milimetri.

Citroen C3 Aircross are o lungime de 4.39 metri, iar la interior poate găzdui până la 7 pasageri.
Gama de motorizări va fi compusă din unități termice, convenționale, o versiune hibridă, dar și una pur electrică. Francezii nu au oferit mai multe detalii tehnice despre motorizări.

Constructorul din Hexagon mai transmite că noul C3 Aircross va ajunge în România în toamna acestui an.
via Citroen
-
Andrei, joi, 18.04.2024 13:40
Pare o mașină foarte utilă, mai ales dacă ultimul rand de scaune de poate rabata complet, sau dacă o poți configura fără el. Rămâne de văzut ce autonomie are versiunea electrică, cea care m-ar interesa pe mine.
-
@ds, joi, 18.04.2024 15:49
sa nu dam cu pietre inainte sa-l vedem in viu. dupa proportii, din imagini cel putin, pare sa ofere spatiu marisor in interior.
-
Matei, joi, 18.04.2024 16:37
Mie îmi place cum arata, are o robustețe și spațiu care amintesc de unele modele Skoda mai vechi. Singura problema e ca Stellantis tot nu știe ce sa facă cu brandul Citroen. Nenumărate elemente de design sunt anunțate și abandonate destul de repede. Se axează pe confort la prețuri decente iar acum schimba macazul spre practicalitate... Ar fi bine sa se decidă cum poziționează brandul în cadrul grupului. Și cu Opel la fel.
-
ds, joi, 18.04.2024 19:34
@15.49 Nu dau cu pietre, dar e cu doar 290 mm mai lung decât un Sandero. Ți se pare că ar avea loc 7 persoane in așa ceva?
-
Matei, joi, 18.04.2024 20:34
Evident că încap din moment ce e omologat pentru 7 persoane.
-
ds, vineri, 19.04.2024 08:14
@Matei, și matizul era omologat pentru 5 persoane. Așa ca idee, Jogger-ul care are și varianta cu 7 locuri este mai lung decât C3-ul ăsta cu 157 mm și tot stai înghesuit pe rândul trei de scaune. Fără să mai spun că portbagaj, ciuciu. Așa că ideile astea cu 7 locuri pe mașini modeste ca dimensiuni le fac să pară niște struțo-cămile cu utilitate limitată.
-
Trilulilu, vineri, 19.04.2024 10:49
Concurentul lui Duster a venit de la Citroen, nu Opel.
-
@ds, vineri, 19.04.2024 11:30
ma obligi sa dau un raspuns, dar chiar nu stiu ce sa zic, stai nitel sa apara si sa o vedem dupa cum sta cu spatiul. depinde de multi factori, poate fi irelevant ca e mai lunga decat sandero cu 290 mm, poate ca au reusit sa impacheteze mai compact tehnica de sub capota si in configuratia cu 7 locuri au sacrificat tot portbagajul, nu stim nimic deocamdata. sa dau acum un raspuns fara sa am toate datele ar insemna sa dau un raspuns cel mai probabil gresit. strict dupa dimensiunile exterioare, poate ca ai dreptate. dar la ce sigur nu ai dreptate este sa spui ca in jogger cu 7 locuri stai inghesuit pe locurile din randul 3. absolut toata presa a confirmat ca randul 3 din jogger are locuri veritabile, cum multe suvuri mari cu pretentii de 7 locuri nu au. e spatiu berechet acolo, singurul minus ar fi doar ca stai cu genunchii mai sus decat pe randul 2 si la calatorii lungi ar deveni inconfortabil, pentru ca toata greutatea corpului se sprijina doar in fund si nu se distribuie si pe pulpe ca sa ma reduca presiunea pe noada, stii la ce ma refer. nu stiu ce talie ai, dar intra o data intr-un showroom dacia sa vezi spatiul din jogger 7, o sa-ti schimbi parerea.
-
Matei, vineri, 19.04.2024 11:39
Realizezi ca și copiii sunt persoane, nu?
-
ds, vineri, 19.04.2024 12:15
@@ds Posibil să fie confortabile și locurile din spate, pentru drumuri scurte în oraș. Vom vedea. Poate am eu idei preconcepute despre modelele astea adaaptate la 7 locuri. C3 - suv de segment B e din clasa Opel Moka, Captur, Duster, Juke, Ford Eco Sport. E, închipuiți-vă pe oricare dintre ele ca fiind cu 7 locuri. Sincer, cred că sunt produse de nișă. Ceva de genul să-ți transporți salariații (de) la un punct de lucru, sau să duci copiii din cartier la grădiniță. Altfel, să pleci la un drum lung cu așa ceva e moartea pasiunii, 100 cp și, doar, 118 Nm, e cam firavă pentru 7 persoane. Iar dacă mai pornești și ac-ul, e clară treaba.
-
Andrei, vineri, 19.04.2024 12:32
Ds, și eu am mari dubii ca 7 adulți pot merge confortabil în mașina asta. Dar îmi pot imagina lejer doi copii mici pe locurile din spate. Nișă? Da, dar nu cred ca au zis ca e un produs care se adresează tuturor. Puterea nu e o problemă, nu faci raliu cu 7 persoane în mașină. Dacă are 11s-12s 0-100km/h e suficient.
-
Kap, vineri, 19.04.2024 13:09
Nu se compară locurile spațioase de pe rândul 3 de la MCV 1/Jogger (similare cu cele din față) cu ale multor modele, care par într-adevăr pentru copii, probabil ca să nu sacrifice aerodinamica spatelui. La MCV 1/Jogger sunt la fel de confortabile și la drum lung pentru persoane înalte, și eu recomand să verifice practic cine nu crede. Legat de acest C3, din ce am găsit eu portbagajul are cu 7 locuri 44l (față de 160l la Jogger), deci aici ar putea fi explicația pentru diferența de lungime. Dar considerând forma rotunjită și montanții spate, probabil nu vor fi confortabile acele locuri decât pentru persoane scunde.
Citeste si
-
MODELE NOI | luni, 15 decembrieNoi detalii Volkswagen ID.Polo: autonomie de 450 de kilometriVolkswagen a dezvăluit o serie de informații și fotografii noi cu viitoarea generație electrică ID.Polo. Noul model va fi lansat oficial în 2026 și va avea o autonomie de până la 450 de kilometri. Citeste tot -
MODELE NOI | vineri, 12 decembrieEdiție limitată Porsche 911 GT3 dedicată lui Ferdinand Alexander Porsche. Doar 90 de exemplareFerdinand Alexander Porsche a fondat Porsche Design în 1972 împreună cu fratele său, Hans-Peter. Deși F.A., cum era cunoscut, a murit în 2012, Porsche celebrează ceea ce ar fi fost a 90-a sa aniversare. Citeste tot -
MODELE NOI | joi, 11 decembrieLand Rover readuce pe piață clasicul Defender: culori noi, preluate de la Defender OCTALand Rover Classic, divizia de mașini clasice a mărcii britanice, readuce pe piață vechea generație Defender, la aproape 10 ani de la sfârșitul producție. Exemplarele clasice sunt restaurate și pot fi vopsite în culorile noului Defender OCTA, cea mai puternică versiune a modelului de teren. Citeste tot -
MODELE NOI | miercuri, 10 decembrieNoul Opel Astra facelift: faruri LED adaptive și autonomie mărită pentru versiunea electricăOpel a lansat oficial noua Astra facelift. Noua versiune actualizată a modelului compact primește o parte frontală revizuită cu faruri LED adaptive noi, materiale noi în habitaclu și autonomie mai mare pentru versiunea electrică. Citeste tot -
MODELE NOI | miercuri, 10 decembrieNoua Kia Seltos: SUV-ul subcompact ajunge acum și în EuropaKia a prezentat oficial noua generație Seltos. Noul model, aflat acum la a doua generație, va fi comercializat pentru prima dată și în Europa, începând din 2026. Citeste tot
Cu 325 mm mai lung decât Opelul Corsa prezentat azi. S-a ales praful de conceptul de suv. Dacă și în ăsta încap 7 persoane...