OFICIAL: Acesta este noul Renault Scenic electric: 620 km autonomie
Cu ocazia Salonului de Mobilitate de la Munchen, constructorul francez de automobile prezintă noul Scenic E-Tech electric. Acesta oferă peste 620 de kilometri autonomie în versiunea de top.
Renault Scenic, primul MPV compact de pe piața europeană, a debutat în 1996. Acum, ajuns la a cincea generație, modelul producătorului din Hexagon s-a reinventat, în sensul că propune un sistem de propulsie pur electric, dar și prin prisma faptului că Scenic este acum un SUV dezvoltat pe arhitectura CMF-EV.
PREZENTAREA VIDEO A MODELULUI FRANCEZ
Noul Renault Scenic E-Tech electric are o lungime de 4.470 mm, o lățime de 1.864 mm, 1.571 mm sunt trecuți în dreptul înălțimii, iar ampatamentul măsoară 2.785 milimetri (+ 10 cm comparativ cu Megane E-Tech). Portbagajul are un volum de
încărcare de 545 litri, sau 1.670 litri dacă rabatezi locurile din spate.
Din punct de vedere estetic, noul Scenic E-Tech electric a fost inspirat de conceptul Scenic Vision. După cum spuneam, vorbim acum despre un SUV, de segment C, cu o înfățișare nouă: faruri înguste, lumini de zi verticale, noul logo Renault și grilă cu inserții în culoarea caroseriei.
Jantele cu diametrul de 19 și 20 de inch au un design nou, iar în partea din spate avem stopuri cu semătură luminoasă sub forma literei Y.
6 NUANȚE EXTERIOARE
Clienții vor avea la dispoziție 6 nuanțe exterioare, inclusiv Roșu Flame, Albastru Midnight, Negru Starry, Gri Shale Glossy, Gri Shale Satin (rezervată pentru nivelul de echipare Esprit Alpine) și Alb Pearl. De asemenea, plafonul și montanții vor putea fi vopsiți în Negru Starry sau Gri Shale Glossy.
Așa cum îi stă bine unei mașini electrice de ultimă generație, Renault Scenic E-Tech pune accentul pe sustenabilitate. Spre exemplu, 24% dintre materialele utilizate sunt reciclate, inclusiv capota care este construită în proporție de 80% din aluminiu reciclat.
Și în habitaclu regăsim foarte multe materiale provenite din surse sustenabile, iar pielea naturală a dispărut total din ofertă.
SISTEM DE OPERARE ANDROID AUTOMOTIVE
Dacă tot la interior, Renault a pregătit un instrumentar digital de bord, cu diagonala de 12.3 inch, iar sistemul multimedia OpenR Link integrează un display central de 12 inch. Avem un sistem de operare Android Automotive OS 12, astfel că utilizatorii au la dispoziție peste 50 de aplicații Google.
Nu mai trebuie să menționăm conexiunile Android Auto și Apple CarPlay sau actualizările over-the-air.
Spațiile de depozitare din habitaclu au în total 38.7 litri, iar cotiera centrală culisează pe o distanță de 70 de milimetri. Până și pasagerii din spate au la dispoziție o cotieră ingenioasă.
Podeaua plată asigură un spațiu generos pentru pasageri, în special pentru ocupanții locurilor din spate. Aceștia au 278 de milimetri spațiu pentru genunchi și 884 milimetri spațiu pentru cap.
PLAFON PANORAMIC SOLARBAY
Una dintre piesele de rezistență ale interiorului este plafonul panoramic Solarbay. Acesta poate fi opacizat prin simpla apăsare a unui buton și are 9 segmente care se pot "închide" pentru a te feri de razele soarelui.
Noul Renault Scenic E-Tech electric va fi disponibil în două versiuni de motorizare: prima va oferi 170 CP și 280 Nm, iar cea de-a doua 220 CP și 300 Nm. Dacă cea dintâi atinge 100 de km/h în 9.3 secunde și o viteză maximă de 150 km/h, cea de-a doua se laudă cu 8.4 secunde până la 100 de km/h și o viteză de top de 170 km/h.
Avem, de asemenea, două capacități pentru baterie: 60 kWh și peste 420 kilometri autonomie sau 87 kWh și peste 620 de kilometri autonomie.
Trebuie menționat că motorul electric și bateria nu integrează pământuri rare.
ÎNCĂRCARE RAPIDĂ DE PÂNĂ LA 150 KW
Acumulatorul poate fi încărcat și la prize rapide cu până la 150 kW. În acest caz, o așteptare de 30 de minute, transmit reprezentanții mărcii, este de ajuns pentru a circula 2 ore pe autostradă (echivalentul a 50 kWh).
Cel de la volan va avea la dispoziție 4 niveluri de recuperare a energiei la frânare și 4 moduri de rulare: Comfort, Sport, Eco și Perso.
Nu în ultimul rând, sunetele emise de noul Renault Scenic E-Tech electric poartă semnătura celebrului artist francez Jean-Michel Jarre. Inclusiv cel de avertizare a pietonilor, emis atunci când viteza de deplasare este mai mică de 30 km/h.
Mai multe despre acest subiect poți citi în articolul nostru dedicat.
LANSARE PE PIAȚĂ ÎN 2024
Noul Renault Scenic E-Tech electric va fi produs la uzina din Douai, Franța, iar lansarea pe piață este programată pentru începutul anului 2024.
via Renault
Nașpa că lau făcut SUV ( bine Crossover ) . Scenic și Espace trebuiau să rămână MPV-uri . Dar na oameni vor SUV-uri că vai Doamne sunt mai spațioase, da da sigur . R.I.P MPV-uri