OFICIAL: Honda e va fi scoasă din producție în ianuarie 2024

Publicat miercuri, 13.12.2023 10:42 de Tiberiu Safta

Honda a anunțat oficial că va retrage din producție primul său model electric, Honda e. Ultimele exemplare vor fi construite în ianuarie 2024.

Honda e, primul model electric de serie al mărcii japoneze, se apropie de final de producție. Asta pentru că marca niponă a confirmat oficial că producția modelului de oraș va înceta în ianuarie 2024.

Lansarea lui Honda e a avut loc în 2019 și s-a remarcat în special prin design-ul său îndrăzneț, preluat de la conceptul Urban EV din 2017. În ciuda unei estetici aparte, modelul electric al japonezilor a fost criticat în special din cauza autonomiei sale mici, dar și al prețului său destul de mare.

La momentul lansării pe piața noastră, Honda e avea un preț de pornire de 39.980 de euro.

Modelul este disponibil în versiuni cu 134 de cai putere și 152 de cai putere. Indiferent de versiunea aleasă, motorul electric este alimentat de o baterie de 35.5 kWh, ceea ce înseamnă o autonomie de 220 de kilometri.

Pe piața din România, Honda e nu mai apare în ofertă. Așa cum spuneam, modelul electric va fi retras definitiv în ianuarie 2024. Honda nu a anunțat un înlocuitor pentru acesta.

via Honda

  • Banditos, miercuri, 13.12.2023 11:16

    Cand altii au ca tinta 20.000Eu....la +39.000Eu ce asteptari sa mai ai? Pacat de masina, design misto, interior de bun simt dar performante prea slabe raportate la pret

  • Dutz, miercuri, 13.12.2023 17:28

    Dacă îți pare mișto, foarte bine… mie îmi pare o jucărie și am văzut-o și live. Cum spuneam sute de milioane aruncate la gunoi și este doar începutul. Fără mișto, chiar îmi pare rău de cei care au cheltuit sume exorbitante pe asemenea mașini și unii probabil au făcut-o cu bună intenție. Pe de altă parte faptul că “s-au aruncat” cumpărând experimente insuficient dezvoltate, a dat apă la moară și vedem ce monștrii obsedați au prins viață. BEV-urile de astăzi (majoritatea) sunt și mai uzate moral decât clasicele. Eu aștept să ajungă la ceea ce o mașină trebuie să oferă inclusiv pe parte de design, instrumentar bord… îmi place tehnologia si gadgeturile, dar kitch-ul nu. Ecranele le vreau cat mai departe de mine și de copii… am pe telefon tot ce-mi trebuie perfect customizat, optimizat, și funcțional.

  • Banditos, miercuri, 13.12.2023 18:06

    Daca ti se pare jucarie, foarte bine. Mie mi se pare originala, noncorformista si am vazut-o si live. Dimensional era ideala pentru zona urbana. Dar in acest caz sunt convins ca motivul esecului nu a fost designul, ecranele din interior sau dimensiunea ci pretul

  • oricine, joi, 14.12.2023 10:30

    Ca orice imbecilitate a ajuns la lada de gunoi a istoriei. Firma aste este supralicitată ca fiind nemaipomenită, dar eu care am avut un Accord de nou pot să spun că am reparat destul la ea (A.C., servodirecție, actuatoare uși, parasolarul care atârna și l-am legat cu o sfoară). Și nici motorul (2000 benzină 156 CP) nu avea un comportament corect la turații mici. Cât despre rugină la pasajele roților spate a ruginit mai tare decât Loganul tatălui care era cu un an mai vechi. Aberația asta electrică scumpă, fără putere și fără autonomie a fost un avorton din capul locului.