OFICIAL: Honda Prelude revine după 24 de ani. Versiunea de serie va fi prezentată în septembrie

Publicat joi, 31.07.2025 11:38 de Tiberiu Safta

Honda a confirmat oficial o nouă generație pentru modelul Prelude. Modelul sportiv al japonezilor revine după o pauză de 24 de ani și va fi prezentat oficial în septembrie.

În toamna lui 2023, Honda a prezentat un nou concept care anunța o viitoare generație pentru emblematicul coupe sportiv Prelude. Constructorul japonez a confirmat acum că acel concept va deveni model de serie și va aduce înapoi celebrul model după 24 de ani de la încetarea producției generației precedente.

Noua generație Honda Prelude va fi prezentată oficial în septembrie, cel mai probabil cu ocazia Salonului Auto de la Munchen. Aceasta va fi prima generație care va primi un motor hibrid și va avea și noua cutie de viteze automată Honda S+ Shift.

Versiunea de serie a lui Honda Prelude va arăta aproape la fel ca și conceptul prezentat în urmă cu 2 ani. Până acum, Honda nu a dezvăluit mai multe detalii tehnice, însă a confirmat că livrările primelor exemplare vor începe abia din 2026 în Europa.

Honda Prelude a fost lansată pentru prima dată în 1978. Ultima generație înainte de relansarea din acest an a fost prezentată în toamna lui 1996 și a fost retrasă din producție în toamna lui 2001.

via Honda

  • Dutz, joi, 31.07.2025 12:35

    În contextul actual un asemenea model (fermecător de altfel) îmi pare o extravaganță. Sper să le meargă bine!

  • MarS, joi, 31.07.2025 14:14

    Daca il aduc in Europa la 184cp si in US la 200cp sunt handicapati :) Adica cum au facut cu Civic

  • CC, joi, 31.07.2025 14:24

    Misto design de 2010

  • Calingura, joi, 31.07.2025 16:38

    Daca va avea macar 80% din farmecul Ioniq 5N-ului, vor da lovitura pe nisa de masini sport mici.