OFICIAL: Hyundai a lansat RB Concept în Rusia. E noul Accent?
Hyundai a prezentat la Salonul Auto de la Moscova conceptul RB care prefigurează un sedan de clasă subcompactă. Este acesta "noul Accent"?
Hyundai a prezentat un nou concept la Salonul Auto de la Moscova. Conceptul se numeşte RB şi prezintă liniile unui sedan de familie de clasă subcompactă. Având în vedere destinaţia modelului care va ieşi din acest concept, putem spune că vorbim de "înlocuitorul lui Accent", sau cel puţin de un sedan subcompact pentru pieţe emergente. După cum puteţi observa, acest concept urmăreşte îndeaproape limbajul de design fluidic sculpture al celor de la Hyundai şi prezintă deja câteva elemente ce par să fie gata de producţie.
Dacă Hyundai va lansa un asemenea model pe piaţă cu un design apropiat de cel al conceptului RB, coreenii vor avea unul dintre cele mai atrăgătoare modele din segmentul subcompact. Versiunea de producţie a lui Hyundai RB va fi echipată cu motoarele Gamma ale sud-coreenilor, care vor avea o cilindree de 1.4, respectiv 1.6 litri şi vor beneficia de injecţie multiport şi distribuţie variabilă continuu de tip CVVT. Noua generaţie de motoare Gamma promite un plus de cuplu motor şi putere în comparaţie cu generaţia precedentă, alături de un nivel de top al consumului de carburant şi emisiilor în segmentul mic.
Primele informaţii anunţă o putere de 124 CP pentru motoarele Gamma de 1.6 litri şi un cuplu motor de 156 Nm. Unităţile de 1.4 litri vor funiza 107 CP şi 135 Nm. Aceste valori sunt valabile pentru piaţa din Rusia, iar aceste motoare vor fi oferite fie alături de o cutie de viteze automată cu patru rapoarte, fie alături de o cutie de viteze manuală cu cinci rapoarte.
Producţia versiunii finale a lui RB Concept va debuta în ianuarie 2011 la fabrica Hyundai din Sankt Petersburg. Gama Hyundai va primi noul model în primăvara anului viitor, ceea ce înseamnă că schimbările de la concept la versiunea de producţie ar trebui să fie minime.
Via | Hyundai
Da, e noul Accent.