OFICIAL: Noul Honda Civic Type R va fi dezvăluit în vara acestui an. Motor pur termic și cutie de viteze manuală
Honda va dezvălui, oficial, noua generație Civic Type R în luna iunie a acestui an. Anunțul a fost făcut de către Stephen Collins, directorul Honda din Australia. Noul hot hatch japonez va debuta în Europa cu un motor pur termic și o cutie de viteze manuală.
Anul acesta, Honda a lansat pe piața europeană, noua generație Civic, echipată cu un propulsor hibrid. Așa cum este tiparul fiecărei generații a modelului nipon, Honda pregătește și noua iterație a modelului de performanță Type R. Constructorul a oferit, deja, primele imagini cu noul model camuflat. Acesta a stabilit un
Acum, noul model de performanță va fi dezvăluit oficial în luna iunie. Anunțul a fost făcut de către Stephen Collins, actualul director Honda din Australia. El a precizat că mașina va debuta, mai întâi, în Europa, după care va fi lansată și la nivel mondial. Deocamdată, Honda nu a oferit informații tehnice despre noul model. Cu toate acestea, noul Civic Type R va avea un motor pur termic și va fi oferit numai cu o cutie de viteze manuală.
Actuala generație Civic Type R, produsă din 2017, are un motor de 2.0 litri, turbo, care dezvoltă 320 de cai putere. Este de așteptat ca viitorul model să aibă un motor mai puternic. După lansarea noului model, Honda va încerca să stabilească un nou record pe circuitul Nurburgring la categoria hot hatch-urilor. Recordul este deținut, în prezent, de Renault Megane RS Trophy-R, cu un timp de 7 minute și 40.1 secunde.
via Motor1