OFICIAL: Noul Mercedes-Benz EQS SUV electric promite 544 CP și 660 de kilometri autonomie

Publicat marţi, 19.04.2022 13:53 de Alexandru Monenciu

Constructorul german de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul EQS SUV. Disponibil în două versiuni, cel puțin momentan, acesta oferă până la 544 de cai putere și 660 kilometri autonomie în ciclul WLTP.

Mercedes-Benz mai adaugă un model în portofoliul său destinat clienților care doresc o mașină cu zero emisii. Este vorba despre noul EQS SUV sau, cu alte cuvinte, varianta mai spațioasă și cu gardă înaltă la sol a sedanului electric EQS.

Dacă din punct de vedere estetic, cele două modele seamănă, dimensiunile sunt cu totul diferite. Noul EQS SUV are o lungime de 5.130 milimetri, 1.955 milimetri sunt trecuți în dreptul lățimii, iar înălțimea este de 1.727 milimetri. Ampatamentul este, în schimb, identic cu cel al sedanului EQS: 3.200 de milimetri.

CLIPUL OFICIAL DE PREZENTARE

Trebuie menționat că cel de-al doilea rând de scaune culisează pe o distanță de 127 milimetri. Rândul al treilea de scaune este opțional.

TREI VERSIUNI LA LANSARE

Cel puțin momentan, Mercedes-Benz EQS SUV este disponibil în trei versiuni: EQS 450 + cu un singur motor electric, EQS 450 Matic și EQS 580 4Matic, ambele cu două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte și implicit tracțiune integrală.

Versiunea de bază dispune de 360 CP și 568 Nm, EQS 450 4Matic vine cu 360 CP și 800 Nm, iar cei care optează pentru un EQS 580 4Matic vor avea la dispoziție 544 CP și 858 Nm cuplu. Indiferent de alegerea făcută, bateria are o capacitate de 107.8 kWh, suficient pentru a parcurge până la 660 de kilometri cu o singură încărcare (EQS 450, WLTP).

La o stație de încărcare rapidă, de până la 200 kW, repriza 10 - 80% durează 31 de minute. Tot la o priză rapidă, o așteptare de 15 minute înseamnă 250 de kilometri trecuți în dreptul autonomiei. Dacă folosești o stație AC, o încărcare completă durează 11 ore și 25 de minute.

La fel ca în cazul lui EQS, tehnologia se găsește din belșug la interiorul lui EQS SUV. Dacă versiunea EQS 450 vine în standard cu un ecran central de 12.3 inch și instrumentar de bord digital cu display de 12.3 inch, EQS 580 primește în standard sistemul MBUX Hyperscreen. Acesta este opțional pe EQS 450.

SUSPENSIE PNEUMATICĂ ÎN STANDARD

Tot în standard, noul Mercedes-Benz EQS SUV vine echipat cu suspensia pneumatică adaptivă, tehnologia Dynamic Select cu cele cinci moduri de condus (inclusiv Off-Road) și direcție integrală (virează și roțile spate).

Lista cu sisteme de siguranță include, printre altele, Active Distance Assist Distronic, Active Lane Keeping, Blind Spot Assist, Active Stop-and-Go Assist, Active Steering Assist, Active Brake Assist cu funcție Cross-Traffic și pachetul Pre-Safe Plus.

Debutul pe piață al noului SUV de lux cu zero emisii este programat pentru anul curent.

CUM ARATĂ ECHIPAREA AMG LINE PE MERCEDES EQS

  • aulp, marţi, 19.04.2022 14:49

    Deci ăsta ar trebui sa fie un GLS electric ?

  • eu, marţi, 19.04.2022 15:17

    doar ecranele alea mananca 50 km din autonomie :)

  • alexander, marţi, 19.04.2022 15:49

    Primul EQ care imi place din prima. Nu-mi lasa impresia unui GLS convertit in EV, cum se intampla EQA sau EQB si nici nu are "forma de ou" pe care o au sedanurile.

  • Moldovean, marţi, 19.04.2022 16:34

    Ce pană de inspirație la nume pentru Mercedes. Se iau la întrecere cu conaționalii de la Audi care au făcut terci logica în denumirea modelelor electrice. Pe când și Seria 3 SUV? Adică pentru ce să-l mai numești X3 când îl poți numi 330i SUV. Și GLS ce rost mai are? Trebuia să-l numească S-Klasse SUV. Sau puteau să-l numească EQGLS că e la fel de inspirat ca și EQS SUV. Such inspiration. Much wow.

  • ACE - Craiova, marţi, 19.04.2022 20:34

    Cateva lucruri interesante: - GARDA LA SOL: 18,1 cm; - volumul portbagajului: 645 litri pentru versiunea cu 5 locuri; - autonomia estimata in ciclul WLTP: 613 km (AWD) respectiv 660 km (2WD); - tehnologia bateriei, la 400V - este inferioara celei la 800V (prezenta deja la modelele electrice KIA EV6, HYUNDAI Ioniq 5 si PORSCHE Taycan...) Preturile vor porni putin peste 100.000 €....

  • Gheorghe, miercuri, 20.04.2022 12:22

    Ecranele nu sunt nici CRT si nici plasma sunt pur si simplu de tip LED/ OLED iar contrastul/luminozitatea le poti modifica dupa preferinte personale - in mod sigur - deci au un consum redus de energie. Ar fi insa interesant de aflat de ce firma nu utilizeaza cel mai nou sistem de alimentare cu energie si cea mai rapida incarcare pentru baterie (costa ceva mai mult?!). Oricum nu cred ca vom vedea preturi sub 95-100.000 Euro pentru aceasta masina pur electrica de lux.