OFICIAL: Peugeot renunță la motorizările hibrid diesel-electric
PSA a anunțat oficial că nu plănuiește să mai dezvolte tehologia de propulsie hibrid diesel-electric. Ea va ieși din lista de motorizări a grupului. Atenția se va îndrepta către motorizări hibrid benzină-electric.
După ce a promovat îndelung ansamblul său hibrid diesel-electric, instalat pe mai multe modele din gama Citroen, DS și Peugeot, Grupul PSA a decis să renunțe la el. Prin vocea lui Maxime Picat, președintele executiv Peugeot, francezii au confirmat că nu mai au planuri pentru susținerea ansamblului hibrid diesel-electric în viitor.
Eforturile conglomeratului din Hexagon se vor îndrepta în schimb către soluții de propulsie hibridă asistată de un motor pe benzină și capabilă să suporte încărcare de la o priză casnică.
”Avem un motor diesel extrem de eficient și un ansamblu hibrid care performează. Ce faci însă când te afli în țări în care dieselul nu este atât de popular? Trebuie să te reinventezi cu o soluție care nu este costisitoare din punct de vedere al dezvoltării. Trebuie să ne asigurăm că avem aceeași soluție tehnică și pentru Europa, și pentru China, și pentru Norvegia sau orice altă piață în care activăm”, a declarat Picat.
Peugeot a încercat să ofere această combinație și în alte țări, însă o versiune hibridă diesel-electric nu este suficient de ieftină pentru a produce volume pe piețe mici.
Prin urmare, francezii vor dezvolta sisteme de propulsie care se adresează unei mase mari de oameni. China este una din piețele cele mai importante pentru Peugeot, ceea ce înseamnă că ar putea dicta performanțele viitorului hibrid alimentat la priză.
via autocar