OFICIAL: Peugeot şi Citroen introduc tehnologia e-HDi, rivală pentru BlueMotion

Publicat joi, 10.06.2010 10:51 de Bogdan Mirică

Grupul PSA a anunţat introducerea noii tehnologii e-HDi, de reducere a consumului şi emisiilor, pe majoritatea modelelor sale diesel.

Grupul francez PSA Peugeot Citroen a dezvăluit oficial primul său ansamblu tehnologic de reducere a consumului şi emisiilor, botezat e-HDi. Primele informaţii au fost oferite publicului de Jean-Marc Gales, directorul ambelor branduri franceze şi de Christian Chapelle, directorul de dezvoltare a motoarelor PSA.

Noua tehnologie elaborată de francezi include un sistem start&stop de ultimă generaţie, capabil să reducă consumul de carburant şi emisiile de CO2 cu 15%. Acesta este asociat unui sistem de recuperare a energiei folosite la frânare, unei transmisii cu rapoarte revizuite şi unui set de pneuri cu o rezistenţă redusă la rulare.

Grupul PSA nu va sta prea mult pe gânduri, o mare parte din gama sa de modele urmând să adopte ansamblul e-HDi până la sfârşitul lui 2010. Obiectivul fixat de conducerea companiei este acela de a vinde un milion de vehicule echipate cu e-HDi până în 2013.

Primul model care se va bucura de aportul tehnologic şi de o reducere importantă a consumului şi emisiilor va fi Citroen C5, urmat de noua generaţie C4, în al treilea sfert al anului.

În curtea Peugeot, tehnologia se va regăsi sub caroseria viitorului 508, înlocuitorul lui 407, dar şi pe celelalte modele care dispun de versiuni cu motoare diesel HDi de 1.4 şi 1.6 litri. În aceste condiţii, până în 2012, aproximativ 30%din modelele diesel ale grupului PSA vor fi echipate cu noul e-HDi.

via | PSA

  • Nae, joi, 10.06.2010 16:08
    un nou hdi?

    dar un nou HDi nu mai scot si ei ? motorul de 1.4 are 10 ani ...

  • the hep, joi, 10.06.2010 17:04

    " pneuri cu rezistenta redusa la frinare" ?!?!?!?!?!? nu as cumpara o masina cu astfel de pneuri niciodata .

  • dmc, joi, 10.06.2010 17:13
    in sfarsit

    Au dat unda verde in sfarsit celui mai bun hibrid dupa parerea mea diesel-electric. Pana acum vedeai in serie doar hibrizi benzina-electric. Asa da!!!!! Sper ca si ceilalti producatori sa ia aceeasi decizie !!!!

  • Criss, joi, 10.06.2010 22:15
    ce de cunoscatori

    Ce hibrid tata ? iar cititi numai titlul ? Start - Stop si regenerare e altceva.

  • de tot bmw..., vineri, 11.06.2010 02:44
    corectie

    the hep, invata sa citesti... pneuri cu rezistenta redusa la RULARE nu la franare... si ai mai primit si voturi pozitive.. doamne ce netoti...

  • flo, miercuri, 07.07.2010 21:55

    mi se pare mie sau ala din schita este chiar ...viitorul peugeot 208?