OFICIAL: Pininfarina SA Aperta, un Ferrari 599 transformat în roadster
Cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 80 de ani, compania Pininfarina va scoate pe piaţă un roadster care are la bază Ferrari 599 GTB Fiorano. Acesta va fi produs în 80 de exemplare.
Casa de design Pininfarina va prezenta la Salonul Auto de la Paris, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la fondarea companiei, o versiune roadster a lui 599 GTB Fiorano. Aceasta va fi produsă în doar 80 de exemplare, însă eventualii doritori cărora maşina le face cu ochiul vor fi nevoiţi să rămână cu buza umflată în condiţiile în care Pininfarina a anunţat că toate unităţile sunt deja cumpărate.
Numele oficial al modelului este SA Aperta, uned S şi A sunt iniţialele celor doi fraţi Pininfarina (Sergio, actualul preşedinte de onoare al companiei şi Andrea, nepotul fondatorului acesteia), "Aperta" fiind traducerea în italiană a termenului "Deschis".
Schimbările estetice pe care le aduce SA Aperta în comparaţie cu Ferrari 599 vizează dispariţia plafonului, apariţia unui parbriz ceva mai lung şi înclinat şi a două bare care protejează ocupanţii în cazul unei răsturnări şi care completează perfect designul scaunelor. Acoperişul textil este retractabil şi, conform comunicatului oficial al italienilor, are rolul "de a ieşi exclusiv atunci când condiţiile meteo se înrăutăţesc vizibil".
Evident, structura de rezistenţă a modelului italian a suferit câteva modificări esenţiale pentru a asigura siguranţa celor din habitaclu în lipsa plafonului original. O altă modificare interesantă este coborârea gărzii la sol.
Motorul pe care îl utilizează SA Aperta este unitatea V12 de 670 de cai putere pe care Ferrari a lansat-o recent pe piaţă odată cu prezentarea lui 599 GTO.
via | Ferrari
alaturi de 458, ambele sunt niste bijuterii....