OFICIAL: Primele detalii tehnice ale lui Mini Coupe
Mini a prezentat detaliile tehnice complete ale noului Coupe. Modelul va oferi între 122 şi 211 CP şi va fi oferit şi într-o versiune diesel, iar constructorul promite un nivel excelent al manevrabilităţii. Debutul în România are loc în această toamnă.
Englezii de la Mini au prezentat un set de imagini spion oficiale ale modelului Coupe, alături de specificaţiile tehnice ale acestui vehicul. Aşadar, Mini Coupe va fi oferit în patru versiuni de motorizare, una dintre ele fiind un diesel, în timp ce vârful gamei dezvoltă 211 CP. Versiunea de bază dezvolă 122 CP şi furnizează un cuplu motor de 160 Nm dintr-o unitate otto aspirată de 1.6 litri. Există şi o versiune de 184 CP, numită
Versiunea diesel a lui Mini Coupe este echipată cu un motor de 2.0 litri, care dezvoltă 143 CP şi 305 Nm. Acesta oferă cele mai bune reprize din gamă şi cel mai bun consum de carburant. Cel mai puternic Mini Coupe este reprezentat de versiunea JCW, care dezvoltă 211 CP şi 260 Nm. Odată activată funcţia overboost, motorul respectiv oferă 280 Nm. Consumul de carburant al lui Mini Coupe JCW este de 7.1 litri la sută în regim mixt.
Mini Coupe este echipat în standard cu o transmisie manuală cu şase trepte. Opţional, toate versiunile de motorizare pot primi o transmisie automată cu şase rapoarte (cu excepţia lui JCW Coupe). Modelul britanic are o lungime de 3.728 milimetri şi un ampatament de 2.467 milimetri. Ecartamentul faţă este de 1.459 milimetri, în timp ce ecartamentul punţii spate este de 1.467 milimetri.
Via | WorldCarFans