OFICIAL: Primele imagini ale noului Kia Picanto

Publicat marţi, 04.01.2011 11:08 de Bogdan Mirică

Kia a dezvăluit astăzi primele imagini şi informaţii ale noii generaţii Picanto. Modelul urban vine cu două variante de caroserie şi cu patru motorizări noi.

Deşi mai sunt aproape două luni până la deschiderea oficială a Salonului Auto de la Geneva, Kia a decis să ofere fanilor săi primele imagini ale noii generaţii Picanto. Modelul urban preia filosofia de design a grupului, adoptând, aşa cum ne aşteptam, grila frontală regăsită pe Sportage sau

Pro_Cee'd facelift.

Aspectul general devine ceva mai matur şi mai sportiv, premize foarte bune pentru un vehicul care îşi doreşte să cucerească segmentul mini. Comparativ cu vechea generaţie, care venea oferită doar în varianta cu cinci uşi, noul Picanto va fi disponibil şi cu o caroserie ceva mai sportivă, în trei uşi, adresată în primul rând publicului tânăr.

Sub capota noii generaţii Picanto se vor afla patru propulsoare noi, conforme cu normele Euro 5, pregătite astfel să ofere o rată scăzută a emisiilor. Este vorba despre motoarele de 1.0 şi 1.2 litri, familiare celor care păstrează o afinitate pentru grupul coreean Hyundai-Kia.

Prima apariţie live, la nivel mondial, a modelului de clasă A va avea loc la Geneva, unde noul Picanto va fi principala atracţie a standului coreean.

via | Kia

  • C-G-C, marţi, 04.01.2011 11:39
    Picant

    Arata foarte cool. P.S.: Aduce putin cu Toyota IQ / Aston Cygnet!

  • Ady Morosan, marţi, 04.01.2011 13:07
    Aaaaaaaaaaaa :(

    Arata groaznic. Parca-ar fi un boxeur cu o aparatoare pentru dinti. Ahh! Nu inteleg de ce bara din fata a trebuit sa fie atat de proeminenta. :( In fine... :(

  • cmg_george, marţi, 04.01.2011 13:33
    De vazut...

    Sa vedem si celelalte specificatii, si mai ales interiorul. Motoarele or sa fie GDI? Se zvonea la un moment dat un 3cilindri de 1.0 cu ~100CP... Arata bine la prima impresie nu prea sunt masini frumoase in clasa asta.

  • Octav72, marţi, 04.01.2011 17:01
    Picanto

    Masinuta arata interesant si ... interesata sa faca vanzari :) Aduce un aer proaspat pentru Kia, poate interiorul va avea ceva elemente de la Venga si Soul ... Sper sa realizeze un aspect tineresc si la interior, pentru ca aspectul exterior vine clar cu ceva in plus fata de prima generatie, vine cu o ''atitudine'' care subliniaza mai bine numele ales pentru acest model. Daca bara fata poate parea mai proeminenta, sa luam in calcul ca, pe langa un aspect sportiv, sub ea pot exista anumite elemente, care pot contribui la sporirea sigurantei. Designul exterior al masinii cred ca este binevenit in clasa A. Modelul arata promitator si adaptat aglomeratiilor din marile orase. Forma caroseriei este posibil sa ajute modelul sa prezinte o oferta buna de spatiu, pentru clasa din care face parte.

  • edi80, marţi, 04.01.2011 19:48
    @cmg_george

    este o versiune cu 3 cilindri si 1000 cm cubi diesel de mult timp!!!!! de cel putin 3-4 ani care consuma ffff putin!!! insa nu prea ii vad eu rostul! acest model de care se vb in acest articol seamana f bine cu venga....

  • eulica, marţi, 04.01.2011 20:58
    @edi80

    nu era vorba de diesel, ci de benzina de fapt, zvonurile spuneau ceva de 0.9l turbo de 100 CP, dar se pare ca e doar un zvon, noutatea este reprezentata de 1.0 cu VVTi, care inlocuieste vechiul 1.1 12v de 67 CP, cel de 1.2 VVTi este de ceva vreme pe Hyundai i10 si i20

  • dan, miercuri, 05.01.2011 08:22

    Edi80, George vorbea de un GDI, adica de un motor pe benzina (GDI=gasoline direct injection). Iar motorul diesel este de 1,1 l. Arata bine masinuta.

  • edi80, miercuri, 05.01.2011 09:31
    mda

    aveam senzatia k GDI=diesel!! scuze! si inca ceva...motorul 1.1 12v e de fix 65 cp!!

  • dan, miercuri, 05.01.2011 14:27

    Edi80, stai putin, sa nu le incurcam. Actualmente, motorul 1,1l 4 cilindrii 3 supape/cilindru 12 supape in total e pe benzina si are, intr-adevar, 65cp. Motorul diesel tot de 1,1l, de data asta in 3 cilindrii, cu 4 supape in cilindru si tot 12 supape in total are vreo 75cp, fiind derivat din 1.5 CRDI in 4 cilindri deja existent la data aceea, minus un cilindru (usor verificabil prin faptul ca ambele au aceeasi cursa si acelasi alezaj. Noul motor de 1,0 l 3 cilindrii derivat din familia de motoare Kappa a fost deja pus pe facelift-ul lui i10 si are in varianta de baza 68 cp, iar motorul de 1.2 Kappa 4 cilindrii il avem deja pe i20 si produce vreo 78cp. Se vorbea, totodata, si de un turbo 1.0 l de aproape 100cp, cuplat la o cutie tip DSG, ceea ce suna mai mult decat interesant.

  • eulica, miercuri, 05.01.2011 18:15
    motor 1.1 12v

    de pe site-ul importatorului: Putere CP/rmp 67/5500 Cuplu maxim Nm/rmp 99/2800

  • dan, joi, 06.01.2011 12:33
    @eulica

    http://www.kia.ro/ro/showroom_date_tehnice/picanto Putere maxima (CP / rpm) 65 / 5500 Cuplu maxim (Nm / rpm) 99 / 2800