OFICIAL: Primul Ferrari electric este aici. Luce vine cu 1.050 CP și 530 km autonomie
Constructorul italian de automobile tocmai a prezentat cel mai controversat model din istoria sa. Este vorba despre Luce, primul Ferrari cu zero emisii, un model care oferă până la 1.050 CP și o autonomie de până la 530 de kilometri cu o singură încărcare.
Constructorul de la Maranello tocmai a lansat modelul care, cu siguranță, va împărți lumea în două tabere. Este vorba despre Luce, adică primul Ferrari cu zero emisii, un model care va stârni multe controverse.
Înainte să vorbim despre design, îți propun să trecem în revistă dimensiunile noului Ferrari Luce. Lungimea ajunge la 5.026 milimetri, lățimea la 1.999 mm, înălțimea măsoară 1.544 milimetri, iar ampatamentul este de 2.961 milimetri. Masa proprie ajunge la 2.260 de kilograme.

Ferrari a vrut ca Luce să fie un model dezvoltat de la zero și, poate cel mai important, un model care să depășească sfera convenționalului. Designul este semnat de LoveFrom, un studio înființat de Sir Jony Ive și Marc Newson, doi dintre cei care au semnat designul primului iPhone.
DESENAT DE PĂRINTELE IPHONE
Atunci când au desenat noul Luce, cei de la LoveFrom s-au axat pe aerodinamică, dar și pe linii precise și forme simple. Vorbim despre primul Ferrari care adoptă o configurație cu patru portiere și cinci locuri. Modelul cu zero emisii mai semnează o premieră: are cele mai mari jante montate vreodată pe un model de serie Ferrari (23 de inch pe față și 24 de inch pe spate).

Sunt disponibile două variante pentru jante: forjate, cu un design în cinci spițe, și jante cu un profil aerodinamic.
În partea din spate, cele patru stopuri sunt o trimitere la modele ca 360 Modena și 458 Italia, susțin reprezentanții companiei.

Paleta de culori exterioare include nuanțe ca Azzurro la Plata, Giallo Luce, Rosso Dino, Bianco Artico și Rosso Fiammante.
MIX DE BUTOANE FIZICE ȘI ECRANE OLED
Habitaclul noului Ferrari Luce nu mai este, de mult, o noutate, având în vedere că producătorul italian a publicat, anterior, mai multe imagini oficiale. Avem un mix de butoane fizice și display-uri OLED, un volan confecționat din aluminiu reciclat, dar și o cheie care integrează tehnologia Corning Gorilla Glass și E Ink.

Interiorul noului Luce pune accentul pe ergonomie, iar de acest lucru îți poți da seama după modul în care sunt grupate toate funcțiile și butoanele. Clienții au la dispoziție patru variante de tapițerie, iar scaunele față vin încă din standard cu funcție de încălzire. Masajul este opțional.
Pasagerii din spate primesc, la rândul lor, un display dedicat, cu o diagonală de 6.3 inch. Că tot am pomenit, celelalte ecrane au următoarele dimensiuni: 12.9 inch, 12 inch și 10.1 inch.

Tot opțional este și sistemul audio cu 21 de incinte și o putere totală de 3.000 W.
PÂNĂ LA 1.050 CP ȘI 530 KM AUTONOMIE
Noul Ferrari Luce este construit pe o arhitectură electrică la 800 V și este echipat cu patru motoare electrice. Puterea diferă în funcție de modul de rulare selectat: modul Range limitează puterea la 435 CP și viteza maximă la 260 km/h, iar majoritatea puterii este livrată către puntea spate.

Modul Tour crește puterea la 625 CP și o transmite către ambele punți, însă viteza maximă rămâne limitată la 260 km/h. În modul Performance, Ferrari Luce oferă 986 CP, iar viteza maximă crește la 310 km/h. În modul Boost, puterea totală oferită de cele patru motoare electrice ajunge la 1.050 CP și 990 Nm.
În aceste condiții, noul Luce ajunge la 100 de km/h în 2.5 secunde, în timp ce repriza 0-200 km/h durează 6.8 secunde.

Bateria are o capacitate de 122 kWh și promite o autonomie de până la 530 de kilometri. Poate fi încărcată rapid cu maxim 350 kW, caz în care 70 kWh sunt injectați înapoi în baterie în 20 de minute.
COSTĂ APROXIMATIV 520.000 DE EURO
Reprezentanții Ferrari au mai transmis că listele de comenzi vor fi deschise pe parcursul acestui an, iar în Europa prețurile ar urma să pornească de la circa 520.000 de euro.





îi destul de rotunjoară dar jențile îs tare faine