OFICIAL: Schumacher se retrage din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2012!

Publicat joi, 04.10.2012 11:06 de Daniel Popescu

Michael Schumacher a anunţat oficial că se va retrage pentru a doua oară din Formula 1 la sfârşitul acestui sezon, la trei ani de la revenirea în competiţie.

Michael Schumacher a anunţat joi în cadrul unei conferinţe de presă organizate în paddock-ul circuitului de la Suzuka că a luat decizia de a se retrage din Formula 1 la sfârşitul acestui sezon.

Hotărârea septuplului campion mondial vine la numai şase zile după ce Mercedes a anunţat recrutarea lui Lewis Hamilton pentru 2013, astfel ca singură alternativă reală a germanului era să semneze un contract cu Sauber. Schumacher sugerează însă că sosirea lui Hamilton la echipă nu i-a influenţat decizia, întrucât avea mari dubii că va continua în Formula 1 de câteva luni.

"Am decis să mă retrag din Formula 1 la sfârşitul sezonului, chiar dacă încă sunt capabil să concurez cu cei mai buni piloţi din lume. Acest lucru mă face mândru şi acesta este motivul pentru care nu regret că am revenit. Pot fi mulţumit de performanţele mele, mai ales că am reuşit constant să-mi îmbunătăţesc rezultatele pe parcursul ultimilor trei ani. dar la un moment dat vine timpul să-ţi iei la revedere."

"Deja în ultimele săptămâni şi luni nu eram sigur dacă voi avea motivaţia şi energia necesare pentru a continua şi nu este stilul meu să fac ceva de care nu sunt convins 100%. După decizia de astăzi mă simt eliberat de aceste dubii. Până la urmă, ambiţia mea nu este doar să concurez, ci să lupt pentru victorii, iar plăcerea de a pilota este hrănita de competitivitate", a declarat el într-un comunicat de presă.

Schumacher a revenit în Formula 1 în sezonul 2010 după o absenţă de trei sezoane, însă un monopost nu la fel de performant ca al echipelor de top şi numeroase defecţiuni tehnice l-au impidicat să obţină performanţe majore în cele aproape trei sezoane petrecute la echipa germană.

Punctele de referinţă ale carierei sale rămân pole position-ul de la Monaco (care nu a fost însă trecut în palmares din cauza unei penalizări de cinci poziţii pe grila de start) şi podiumul obţinut pe circuitul de la Valencia în Marele Premiu al Europei.

Germanul consideră că numeroasele critici care i-au fost aduse pentru lipsa de rezultate au avut drept cauză şi propriile sale declaraţii făcute în ajunul Crăciunului din 2009, atunci când şi-a anunţat revenirea în competiţie.

"La sfârşitul lui 2009 am spus că vreau să fiu măsurat de succesul meu şi de aceea am fost atât de criticat în ultimii trei ani, ceea ce parţial este justificat. Fără niciun dubiu, în aceşti trei ani nu ne-am atins obiectivul de a dezvolta un monopost capabil să lupte pentru titlul mondial. De asemenea, nu pot oferi nimănui o perspectivă pe termen lung. Dar în acelaşi timp este clar că sunt foarte mulţumit de performanţele mele globale obţinute în Formula 1", a adăugat el.

În ciuda lipsei de rezultate majore, Schumacher consideră că cei trei ani petrecuţi la Mercedes l-au ajutat să înveţe ceva din greşelile comise, după ce anterior dominase autoritar Formula 1 în prima jumătate a deceniului trecut.

"În ultimii şase ani am învăţat foarte mult, inclusiv despre mine. De exemplu, că mă pot deschide fără să-mi pierd concentrarea. Că înfrângerile pot fi mult mai dificile şi mai instructive decât victoriile, ceva ce am pierdut din vedere în anii anteriori. Că trebuie să apreciezi să poţi să faci ce îţi place. Mi-am deschis orizontul şi sunt împăcat cu mine însumi", a încheiat el. Schumacher va mai concura în şase curse în acest sezon de Formula 1 înainte de a se retrage din Formula 1.

Via Mercedes AMG

  • EU MA, joi, 04.10.2012 11:09

    Gata cu pensionarul s-au sfirsit speculatiile

  • gicu, joi, 04.10.2012 11:36

    Mare pacat...

  • Adio, joi, 04.10.2012 11:44

    Da la anu o sa scada mult interesu pentru f1 , dar este mai bine asa decat sa fie umilit in continuare cu o masina mercedes care nu va fi niciodata competitiva

  • eee, joi, 04.10.2012 11:46

    pacat, inca e in forma, inca e bun, chiar si la varsta lui ...

  • VALY, joi, 04.10.2012 12:02

    URASC FORMULA1

  • Bogdan, joi, 04.10.2012 12:05

    Nu imi pica bine decizia asta. Sunt foarte atasat de el si pot sa afirm cu tarie ca este motivul pentru care m-am uitat cu speranta si pasiune la cursele de F1 in ultimi doi ani. Nu spun ca voi renunta sa ma mai uit, dar clar nu voi mai avea aceeasi implicare emotionala. Si in nici un caz nu o voi mai face cursa de cursa. In ceea ce il priveste pe Schumi ... mi-am pus intrebarea in ultima saptamana de ce nu si-a prelungit contracul si pentru anul viitor, eu traind cu speranta - pe care, de altfel, am nutrit-o si la inceputul actualului sezon - ca la anul lucrurile se vor schimba radical in bine pentru intentia lui de a lupta la titlu. Si nu am gasit inca un raspuns de care sa fiu convins. Sa fi intuit ca masina nu va fi pregatita pentru asta nici in urmatorul an? Poate. Oricum ... e clar, ca in actuala situatie doar o echipa cu spate puternic, dispusa sa investeasca masiv pentru rezultate relativ rapide oferea climatul necesar pentru castigarea titlului. Prin urmare plecarea la o alta echipa in momentul asta nu era o solutie, mai ales ca nici nu era vreo oferta disponibila. Eu va sugerez tuturor sa priviti cu relaxare evenimentul asta. Am sperat si am dorit cu ardoare ca omul asta sa castige din nou. Din pacate nu a fost sa fie. Dar lumea nu se termina aici. Mai sunt si alte mize de jucat.

  • VALY, joi, 04.10.2012 12:14

    SI EU AVEAM SPERANTE PT ANUL VIITOR,DAR S-A TERMINAT

  • eu_ferrari, joi, 04.10.2012 12:29

    singurul regret ramane ca in cei 3 ani nu a castigat nici o cursa ... :( mai sunt ink 6, tinem pumnii pentru o victorie de adio

  • Misa, joi, 04.10.2012 12:30

    Pacat! Se retrage un zeu al pilotajului! Tot ce putem spera este ca implicarea lui in motor sport sa nu se sfarseasca odata cu incheierea carierei de pilot. Sunt sigur ca implicarea macar in ceea ce priveste consultanta pe care ar putea-o acorda in acest domeniu, nu poate fi decat benefica. Si inca ceva... sa nu uitam faptul ca stelele acestor oameni minunati nu se sting atunci cand ei se retrag ci atunci cand numele lor se coboara in uitare! Atata timp cat noi ii il vom pastra in sufletele noastre, steaua lui Schumi va straluci mereu.

  • GrosJan, joi, 04.10.2012 12:59

    cand era in plina glorie si plictisea lumea cu victoriile lui (doar pe unii plictisiti oricum de viata) Bernie a spus "ar trebui sa va bucurati ca sunteti contemporani cu un pilot de asemenea calibru". Nu a fost luat in seama Bernie atunci, dar se pare ca lumea incepe sa ii dea dreptate.

  • lorand, joi, 04.10.2012 13:19

    acest maiestru al circuitelor, ma facut sa urmaresc f1, pe mine si milioane de oameni, la inceputul anilor 2000 lumea zicea k e plictisita sa il vada castigand detasat dar in aceea perioada audientele erau record doar din cauza lui. e o mare pierdere pentru grila de start, acolo e lucu lui sper sa nu accepe postul oferit de mercedes aceasta echipa nu merita un asa om, sper sa primeasca un volan in dtm si vreo televiziune din romania o sa tranzmita in viitor cu sau fara sumacher aceata competitie

  • Schu, joi, 04.10.2012 13:30

    Luati-va batistutze de hartie!

  • deepsky, joi, 04.10.2012 13:43

    Odata cu aceasta stire Formula 1 a pierdut un mare procent de audienta...Michael era sarea si piperul Marelui Circ. Restul pilotilor vin si pleaca, mai castiga cate o cursa, cate un sezon, insa, e aproape sigur ca nimeni si niciodata nu o sa egaleze performantele colosului Schumi. Pe oricine ai intreba pe strada, toti asociaza Formula 1 cu Schumacher, si invers. Formula 1 fara Schumacher va fi ca orice competitie auto banala in care se rotesc figuri sterse, nume pe care nu ti le mai aduci aminte de la un sezon la altul. Pacat ! Sper in macar o victorie a lui Schumi pana la sfarsitul sezonului ! Mi-e dor de momentele cand acesta triumfa cursa dupa cursa, de emotiile traite la fiecare start si fiecare depasire in parte ! Sper la ominune care sa-l faca sa se razgandeasca si sa-l vedem si in sezonul viitor! Sunt mandru ca sunt contemporan cu cel care a scris istorie in Formula 1 !

  • logon, joi, 04.10.2012 13:57

    Am vazut in acest interviu un Michael care avea un text pregatit nu vreau sa speculez nimic insa rusine mercedes si rusine unui om ajuns la capatul meseriei ca nu ia putut oferi un monopost capabil de victorie

  • fangio, joi, 04.10.2012 14:02

    Aleluia! In sfarsit o raza de soare in f1! Se retrage Lance Armstrong-ul formulei 1. Cel mai mare trisor din toate timpurile care a furat cel putin 4 din titlurile mondiale pe care le detine. Desigur, cu ajutorul patronului sau spiritual...papa Ecclestone. "Marele" sau talent s-a vazut de la revenirea sa. Fara ajutorul nemijlocit al lui papa Ecclestone care anula rapoartele comisarilor de cursa cu privire la manevrele ilegale de pilotaj si care accepta nenumarate incalcari grave ale regulamentului prin acceptarea unor elemente interzise pe monopostul "zeului", Schumacher ar fi fost ceea ce este azi in f1!

  • dany, joi, 04.10.2012 14:12

    BARONUL ROSU va fi mereu in inima noastra

  • dany, joi, 04.10.2012 14:19

    consecinte: 1. hamilton ar trebui sa incerce sa castige titlul anulasta deoarece de la anul e putin probabil ca va face ceva... cred ca se va lupta cu masina la fel cum facea schumacher in primii ani la ferrari 2. FANGIO-SENNA-SCUMACHER este trioul de aur al F1 3. desigur au fost si alti pioti valorosi ... dar cu cei trei doar GILLES VILLENEUVE s-ar fi comparat daca ar fi avut o masina competitiva sau daca nu se termina prematur totul 4. cine ar putea fi uramatorul??? alonso nu cred! vettel nu intra in discutie pana nu ii va invinge din postura de coechipieri pe alonso sau hamilton! poate hamilton avand in vedere ce cariera a avut in formulele inferioare, dar are nevoie de o masina competitiva pt a deveni o supervedeta de valoarea si prestigiul celor trei... dar se pare ca si-a cam taiat craca de sub picioare... dar cine stie ce masina va reusi mercedes anul viitor? poate echipa isi va aminti ca s-a numit candva brown gp si avea cea mai rapida masina...

  • dany, joi, 04.10.2012 14:57

    daca cei de la mercedes ar fi avut putina decenta asteptau ca schumacher sa isi anunte el intai retragerea si de abia apoi veneau cu comunicatul venirii lui hamilton! (desi aici se poate interpreta si ca fiind vina McLaren care s-a grabit sa anunte venirea lui perez inainte ca hamilton sa anunte ce va face anul viitor)... un asemenea comportament care nu i-a facut onoare la acea vreme a avut ayrton senna in 1993 cand s-a inteles cu williams sa astepte conferinta de presa a lui prost care isi anunta retragerea si de abia apoi sa organizeze si el o conferinta de presa in care sa spuna ca vine la williams... senna insa a spus el intai ca in curand o bomba va exploda in F1 in acest fel prost fiind interpretat ca un las care pleaca pentru a nu-l avea coechipier pe brazilian anul uramator

  • Tracto, joi, 04.10.2012 15:06

    Ii vine sa plangain discurs. :( Pacat !

  • fangio, joi, 04.10.2012 15:18

    tot papa eclestone ii scotea si timpii fin cursa mai rapizi cu cel putin 3 sec, tot modificand rapoarte. Esti dus cu capu fratzica

  • marian, joi, 04.10.2012 15:37

    lasA-l sa se minta singur.e greu sa accepti suprematia cuiva .CRED K MULTI RASUFLA USURATI K SE RETRAGE(PT SUNT CONSTIENTI DE VALOAREA LUI)

  • MARIAN, joi, 04.10.2012 15:40

    NESIMTIT RAU ECCLESTONE:D C NU L-O FI AJUTAT SI ACUM.MA GANDESC K ERA SIMPLU SA FALSIFICE SI ACUM RAPOARTE =)) DE UNDE VENITI CU SCENARIILE ASTEA SF

  • marian, joi, 04.10.2012 15:40

    sunteti bolnavi de oftica

  • gogu, joi, 04.10.2012 17:25

    cel mai hotz pilot ever. cel putin 2 capionate castigate pe favoritisme, plus neregularitati neaduse la cunostinta publicului- ca de era ferrari si bagau multi bani si...trbuiau sa castige. sorry dar asta a fost- zeu pt unii, hotzoman pentru altii. in ultimii 3 ani nu a aratat decat ca poate abandona foarte des, in rest nu prea

  • ccmax, joi, 04.10.2012 17:29

    Respect Mr. MSC! Atat pot sa spun. Iar celor care il critica va rog sa vedeti comentariile celor care au incercat sa il depasesca intr-o rabla de Mercedes...

  • scuderia, joi, 04.10.2012 17:46

    pacat...oricum recordurile lui probabil ca vor ramane in picioare pentru totdeauna. sarut mana maestre!

  • MR.F1, joi, 04.10.2012 17:52

    e cea mai mare greseala pe care-o face "iarasi". Se putea de insistat in privinta a 2013 in F1, de-a mai fi cu noi. Eu cred ca a recuperat ce avea de recuperat de la reintoarcerea sa, ceea ce la dezamagit a fost trotineta lui Brawn. Imi pare foarte rau la ce la adus Brawn. Cred ca Brawn mai mult i-a luat decit i-a dat .

  • sandman, joi, 04.10.2012 18:59

    bine ca se retrage. trebuia sa nu revina in f1. s-a facut de ras in ultimii ani. niciodata nu mi-a placut de el si sunt fericit ca se retrage. iar.:) in loc sa lase locul pilotilor tineri ca marinescu, statea bosorogul la volan.

  • sadokan, joi, 04.10.2012 19:24

    sigur era mai bun marinescu? Nu uita ca uneori schumi era mai bun decat rosberg. Des. Marinescu chiar a spus asta: schumi e inca mult mai rapid decat multi tineri care aspira sa ajunga in f1. Nu problema rapiditatii a fost, cel putin nu in ultimii doi ani. Nu si-a atins obiectivul si nici nu mai era cel din trecut. Ca nu si-a atins obiectivul nu e numai vina lui. Nici rosberg nu facu mare branza. Ca nu mai e cel de altadata, e normal

  • ENEA, joi, 04.10.2012 20:06

    Cel putin trebuie sa multumesc divinitatii pt. faptul ca mi-a permis sa fiu contemporan cu un asemenea MARE OM. In sufletul meu chiar daca am un mare respect pt. Ayrton Senna totusi marea mea iubire a fost este si mereu va fi MICHAEL SCHUMACHER si nu pot decat sa ii multumesc pentru toate clipele de fericire pe care mi le-a daruit atunci cand a concurat fie ca a castigat sau nu a fost un deliciu sa asist la evolutiile sale. Iar daca am un singur regret acela este ca nu l-am vazut concurand dupa marginea vreunui circuit desi am avut posibilitatea.

  • da, joi, 04.10.2012 21:02

    acum chiar ca s-a terminat... din pacate:( lung si destul de greu a fost drumul din '92 incoace. multumesc pentru toate satisfactiile pe care le-ai oferit fanilor tai

  • giuriadi, joi, 04.10.2012 22:13

    Iar se retrage?

  • Scumiforever, vineri, 05.10.2012 00:08

    In F1 avem 2 categorii piloti si robotei.In prima categorie sunt Schumacher,Senna,Fangio,Clark,Lauda iar in cealalta categorie restul.Ma bucur ca sunt contemporan cu cel mai mare pilot al tuturor timpurilor si ca am avut privilegiul sa il vad live de doua ori din tribune.Multumesc pentru tot maestre!

  • fangio, vineri, 05.10.2012 11:09

    Recomandare! Rog simpatizantii f1 sa nu amestece nume sacre precum Fangio, Sena, Clark, Lauda, etc. cu trisori ordinari gen Lance Armstrong-ul f1 (M smh).

  • fangio, vineri, 05.10.2012 12:34

    Cineva spunea ca era mai bun cu trei secunde decat altii. Da, foarte putin cand ai la dispozitie, pe monopost, sisteme interzise preluate de la elicopterele de vanatoare si multe altele...

  • da, vineri, 05.10.2012 12:36

    @fangio Recomandare: inainte sa deschizi gura sa spui ceva numara, incet, in minte pana la 10, dupa care pastreaza o tacere pudenta.

  • LSM, vineri, 05.10.2012 12:38

    Pt mine nu a fost un mare pilot. a castigat atatea titluri pentru ca a fost si un bun inginer pt ca a stiut sa ceara echipei, setarile care i se potriveau lui, masinii si circuitelor unde concura Ati uitat de Leob care ii si intrece pe Schumacher si Amstrong Nu va mai luati de Amstrong pt ca toti se dopeaza in ciclism altfel nu poti sa faci performanta (cine nu crede sa incerce sa urce o panta de 3% de 2km cu bicicleta)