OMV Petrom va instala 30 stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice în benzinăriile din România și Bulgaria: proiect pe doi ani cu bulgarii de la Eldrive
OMV Petrom a anunțat că va instala 30 de stații de încărcare rapidă (50 kW) pentru mașini electrice în benzinăriile din România și Bulgaria, în următorii doi ani. Proiectul se desfășoară în parteneriat cu firma bulgară Eldrive, cel mai mare operator de stații de încărcare din regiune.
OMV Petrom vrea să dezvolte infrastructura de încărcare pentru mașini electrice din România și Bulgaria și anunță că 30 de stații de 50 kW vor fi instalate în benzinăriile din cele două țări, în cel mult doi ani.
Stațiile vor fi instalate și operate de compania bulgară Eldrive, partenerul OMV în acest proiect. Primele două stații au fost instalate în Bulgaria, în Daskalovo (autostrada Struma) și șoseaua Golyamokonarsko (în apropiere de Plovdiv).
Un ciclu de încărcare rapidă pentru 80% din capacitatea bateriei ar urma să dureze circa 40 de minute.
“Credem că viitorul mobilității va presupune un mix de carburanți, convenționali și alternativi și, în același timp, sustenabili din punct de vedere economic și al mediului. În ceea ce privește soluțiile alternative, pentru autoturisme și vehiculele ușoare, pe distanțe scurte, mașinile electrice pot fi o alegere. Pentru autovehiculele grele și transport pe distanțe mai mari, luăm în considerare ca potențiale soluții CNG și LNG, care au o eficiență energetică mai mare și emisii mai scăzute,” a spus Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil.
Via OMV Petrom
In Bulgaria TESLA doar ce-a montat acum cateva luni statii electrice de incarcare cu puterea de 150 kW. In Vest exista si de 350 kW....