Opel aniversează 100 de ani de prezenţă pe piaţa din România
Opel aniversează 150 de ani de la înfiinţare şi 100 de ani de prezenţă comercială pe piaţa din România. Marca germană şi-a anunţat şi strategia pentru următorul deceniu.
Opel sărbătoreşte în acest an 150 de ani de la înfiinţare, compania din Russelsheim fiind fondată de Adam Opel. Pe atunci, fabrica din Ruesslesheim producea maşini de cusut, dar uzina Adam Opel AG a ajuns să producă modelele Insignia şi Astra hatchback. În 2010, aceeaşi uzină sărbătorea producţia a 16 milioane de unităţi. Marca Opel aniversează încă un eveniment special în 2012, de data aceasta anvergura fiind de nivel local, respectiv 100 de ani de prezenţă comercială pe piaţa din România.
Cei de la Opel au prezentat un anunţ din 1912 care expune o reclamă pentru modelele Opel. În 1912, Opel sărbătorea aniversarea cu numărul 50 şi primele 10.000 de unităţi produse. Aurel Vlaicu a fost angajat la uzina Opel în 1908, după ce şi-a finalizat studiile tehnice la Budapesta şi la Munchen. La 75 de ani de la publicarea anunţului respectiv, Walter Rohrl şi Joachim Berger sărbătoreau victoria de la Raliul Dunării din 1973. Rohrl declara atunci că Raliul Dunării a fost cea mai grea competiţie la care a luat parte vreodată.
Odată cu aniversarea a 150 de ani de existenţă, Opel şi-a prezentat strategia pe următorul deceniu, numită Drive Opel 2022. Aceasta include abordarea a noi segmente de piaţă, cu modele precum Mokka şi Adam, alături de viitorul Opel Cascada. Nemţii vor să lanseze 23 de modele noi şi 13 motorizări noi până în 2016, alături de care să-şi crească vânzările pe piaţa din Europa. În prezent, compania germană are aproximativ 40.000 de angajaţi, deţine 11 fabrici şi patru centre de testare şi dezvoltate în şapte ţări europene.
Via Opel
Degeaba aniverseaza 100 ani. Service-urile au inca oameni incompetenti, care nu stiu ce cauta acolo.