Opel lanseaza Corsa Limited Edition
Opel celebreaza producerea a 10 milioane de unitati Corsa prin lansarea unei editii speciale a hatchback-ului.
Pentru a celebra producerea a 10 milioane de exemplare Corsa, Opel a lansat in cadrul Salonului Auto de la Leipzig o editie limitata a hatchback-ului popular.
Corsa Limited Edition este propulsat de doua motoare Ecotec de 1.2 si 1.4 litri care dezvolta 80 respectiv 90 de cai putere. Suspensia a fost si ea revizuita, oferind acum un comportament mai sportiv si o mai buna stabilitate in viraje.
La exterior editia speciala se individualizeaza prin vopseaua de culoare alb Casablanca, jantele de 17 inch, etrierele de culoare rosie, acoperisul negru contrastant si blocurile optice fata pe fundal inchis. La interior pasagerii se vor bucura de o dotare standard bogata, care include printre altele climatizare automata, Mp3 player si o conexiune auxiliara.
Editia limitata Corsa a fost gandita de 120 de practicanti pentru a avea o cat mai buna priza la publicul tanar. Corsa Limited Edition va fi produsa in doar 1000 de exemplare, pretul de pornire fiind fixat la 16.000 de euro.
via | AutoBlog