Până la maşinile autonome, faceţi cunoştinţă cu Cheetah, primul robot care sare peste obstacole fără a avea nevoie de sprijin
Cercetătorii americani de la MIT reuşesc să transforme uşor-uşor filmele SF în realitate: un robot cu patru picioare copiază mişcările animalelor şi sare peste obstacole după ce le măsoară automat înălţimea.
Chiar dacă pe Automarket eşti obişnuit să citeşti despre maşini, îţi vom reţine atenţia în următoarele câteva minute cu o chestie interesantă întâmplată în domeniul roboticii. E adevărat că nu e vorba de patru roţi, dar include patru picioare, ceea ce echilibrează cumva balanţa.
Nu puteam însă să ignorăm reuşita cercetătorilor americani de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), care au reuşit să construiască primul robot din lume care reuşeşte să sară independent peste obstacole de diferite mărimi şi forme utilizând exclusiv senzorii şi radarele de "la bord".
Reuşita cercetătorilor de la MIT vine în contextul în care constructorii auto încep să dezvolte maşini cu capacităţi din ce în ce mai complexe de pilotaj automat. Aceste modele utilizează camere şi senzori asemănători pentru a se orienta în spaţiu, primele asisteme autonome reuşind să "piloteze" maşina autonom în traficul aglomerat sau pe autostradă utilizând ca repere liniile de marcaj de pe şosea şi maşinile din jur.
pe mine ma strange in spate cand vad imaginilea asta, pe voi nu? testele au cel putin 8 ani https://www.youtube.com/watch?v=39ZgHtXg3kM https://www.youtube.com/watch?v=7iheBs3857o inca 10 ani si....